Într-un comunicat de presă transmis vineri, 26 iulie 2020, conducerea Societății Române de Televiziune face mai multe afirmații false și denigratoare la adresa Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, susținând că organizația noastră nu ar fi legitimă în TVR!!! Nu este prima dată când șefa TVR, Doina Gradea, prin Serviciul Comunicare, Relații Publice și Protocol, răspândește în spațiul public minciuni, cu scopul de a acoperi o situație dezastruoasă în cea mai mare instituție de presă a statului, generată de un șir lung de ilegalități și acte de corupție.
Așa cum am precizat de mai multe ori, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind are personalitate juridică prin Sentinta nr. 2782 din data de 12.04.2001, având membri în Televiziunea Română, Radio România, AGERPRES și mai multe instituții de media. Organizația a fost constituită în baza Legii sindicatelor nr.54/1991 ca sindicat național, format din mai mulți jurnaliști de la redacțiile bucureștene și din țară, sub denumirea Sindicatul Jurnaliștilor Profesioniști – SJP. Mai mult, în data de 13.04.2017 prin sentinta nr. 3486/2017 rămasă definitivă, a fuzionat prin absorbție cu Sindicatul din Televiziunea Națională, TVR SIND, preluând și calitatea de sindicat de unitate la nivel de SRTv! Aceste realități sunt confirmate de sentințe judecătorești în mai multe procese pierdute de TVR, dar și de Ministerul Muncii, care, în adresa nr.105/IM/07.08.2019 a consfințit dreptul MediaSind de a-și reprezenta cei aproximativ 600 de membri din Televiziunea Națională. (amanunte aici: Ministerul Muncii demontează diversiunile conducerii Televiziunii Române! )
Diversiunile securistice ale conducerii TVR au fost demontate și de ITM București, prin recunoașterea și înregistrarea actului adițional la contractul colectiv de muncă din SRTV, încheiat în baza mandatului acordat Federației FAIR-MediaSind de același Sindicat Român al Jurnaliștilor MediaSind și de Sindicatul TVR Craiova, semnat chiar de Doina Gradea! A susține acum că ai semnat un contract cu o organizatie „nelegitimă” la nivel de TVR denotă nu numai incoerență și ipocrizie, ci și rea credință. Noile drepturi câștigate la negocierile colective din TVR au intrat în vigoare!
Fiind în cunoștință de cauză în legătură cu legalitatea demersurilor SRJ MediaSind și, în același timp, să plătești, din bani publici, în mod abuziv, o casă de avocatură pentru a convinge o instanță să oprească o organizatie sindicală să se mai exprime liber și să-și reprezinte membrii de sindicat din TVR, aceasta denotă iresponsabilitatea și disperarea unui manager care a pierdut de mult simțul realității. Nicio instanță din lume nu va putea să dea vreo hotârâre judecătorească care să încalce libertatea de exprimare, libera afiliere și dreptul organizațiilor sindicale de a-și reprezenta membrii!
Precizăm că Televiziunea Română nu mai este finanțată prin taxa radio tv ci direct de la bugetul statului, motiv pentru care considerăm că îi sunt aplicabile prevederile Ordonantei nr.26/2012 care interzic instituțiilor publice să angajeze servicii juridice dacă au în componență compartimente juridice. Din acest motiv am solicitat conducerii SRTV, în baza Legii nr 544 să facă public contractul încheiat cu Casa de avocatură Zamfirescu – Racoți – Vasile & Parteners, pentru a afla suma achitată pentru cei 4 (patru) avocati desemnati prin Împuternicirea nr.5078480 să se “ocupe” de MediaSind. (vezi aici: Șefa TVR angajează din bani publici patru avocați pentru a hărțui MediaSind!). Mai ales că, potrivit informațiilor apărute în presă, onorariul unui avocat al acestei case de avocatură în care se află socrul ministrului justiției, Cătălin Predoiu (foto), este de 90 euro plus TVA/ora!!! (amănunte aici https://m.luju.ro//dezvaluiri/anchete/scump-dom-le-scump-lumeajustitiei-ro-prezinta-in-premiera-contractul-dintre-ministerul-mediului-si-sca-zamfirescu-racoti-predoiu-ministerul-plateste-90-euro-plus-tva-pe-ora-de-avocat-contractul).
În același comunicat din 26 iunie se spune că organizația noastră „acţionează, în mod repetat, abuziv, subminând, în fapt, activitatea SRTv.” „Prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, prin ameninţări, instigare la ură şi revoltă, MediaSind afectează grav imaginea serviciului public de televiziune, inducând în eroare angajaţii instituţie şi opinia publică;”
Cu alte cuvinte, potrivit Doinei Gradea, asumarea, de către organizația noastră, a rolului de avertizor public, reclamarea abuzurilor și ilegalităților, a risipirii discreționare a fondurilor publice, fapte extrem de reale, dovedite prin decizii ale Curtii de Conturi sau în instanțe de judecată, prejudiciază imaginea TVR. Din păcate prestigiul acestei instituții este știrbit de managementul dezastruos al actualei administrații. Este bine știut că cine are probleme cu legea, apelează la avocați. Și este normal să fie așa într-o democrație. Nu înțelegem însă de ce trebuie să plătim noi, poporul roman, onorariul!
În consecință, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind anunță că nu se va lăsa intimidat de acțiunile abuzive ale șefei TVR și a complicilor săi, indiferent de câte case de avocatură vor fi angajate și de câte rude ale ministrului justiției vor conține acestea. Organizația noastră va fi, în continuare, alături de oamenii pe care îi reprezintă, în spiritul Constituției.
Îi asigurăm pe membri noștri din TVR că, în acțiunile viitoare, vom cere sprijinul instituțiilor naționale și internaționale – Federația FAIR-MediaSind, CNSLR-Frăția, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Europeană a Jurnaliștilor, EBU, Organizația Internațională a Muncii, Consiliul Europei, Comisia Europeană și Parlamentul European, pentru ca drepturile angajaților să fie respectate și în cea mai mare instituție de presă a statului român –Televiziunea națională.
Precizăm, totodată, că MediaSind va sesiza zilele următoare DIICOT, pentru a verifica aceste contracte încheiate fără aprobarea Consiliului Director și a Consiliului de Administrație, precum și pentru a ancheta activitatea tuturor celor care au produs un adevărat jaf instituționalizat în Televiziunea Română, fapt confirmat și de mai multe controale ale Curții de Conturi:
Iresponsabilitatea administrației Gradea pune în pericol sănătatea tuturor angajaților TVR!
Conducerea TVR obligată de instanță să facă publice angajările preferențiale!
Avertizare publică pentru stoparea adoptării Procedurii abuzive privind conduita etică în TVR!
Cum pot să fie concediați angajații TVR dacă încalcă Procedura privind conduita etică !
Confederația CNSLR-Frăția susţine protestele împotriva abuzurilor şefei TVR! !
Departament Comunicare SRJ MediaSind
Bucuresti, 29 iunie 2020