MediaSind solicită demiterea managerului stației locale a SRR și recuperarea prejudiciilor produse membrei de sindicat și reporterilor care și-au pierdut locurile de muncă!
Curtea de Apel Dolj a respins ieri, 6 octombrie 2021, recursul depus de conducerea Societății Române de Radiodifuziune, menținând decizia Tribunalului Dolj care dispune “anularea concursului organizat în perioada 05.08.2019 – 13.08.2019 pentru ocuparea a trei posturi de reporter (studii superioare), conform anunţului nr. 02/904/19.07.2019”. Decizia instanței este definitivă.
În această cauză, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a avut calitatea de intervenient în favoarea membrei de sindicat Luiza Gheorghiță Paraschivu, persoana vătămată de abuzurile conducerii Radio România Oltenia. Jurnalista a fost reprezentată cu succes de avocata Nicoleta Salplahta de la Baroul Dolj.
În perioada menționată, managerul Radio România Oltenia, Alexandru Mogoșeanu (foto Radio România Oltenia Craiova), a produs instituţiei grave prejudicii de imagine în urma organizării unui concurs de angajare pentru mai multe posturi de reporter. Potrivit Contestaţiei depuse de către candidata Luiza Gheorghiţa Paraschivu, jurnalist cu peste 15 ani de experienţă în presă și membru al Filialei MediaSind Freelanceri, directorul Alexandru Mogoşeanu, în calitate de preşedinte al comisiei de concurs, a avut un comportament bășcălios, în contradicție flagrantă cu normele deontologice privind organizrea unui concurs într-o instituţie publică de media. În sesizarea membrului nostru de sindicat se arată că președintele comisiei a avut o atitudine zeflemitoare și umilitoare la adresa jurnalistei Luiza Paraschivu:
– ”Unde lucrează soțul?”, “Cine ține banii în casă?”, “Soțul tău are vreodată dreptate?” – întrebări ce apreciez că încalcă prevederile art. 23 alin (6) din OPDG 193/22.02.2019 privind starea materială și pe care le consider lipsite de relevanță în contextul interviului de angajare;
– Mi s-a cerut să numesc “câte un defect al fiecărui membru din comisia de concurs” și să spun o poezie – consider că aceste cerințe nu au nicio legătură cu criteriile prevăzute la art.23 alin.(2) din OPDG 193/22.02.2019
– Mi s-a cerut să enunț motivele personale care m-au determinat să schimb un loc de muncă anterior. Am explicat că aceste aspecte țin de viața personală, așa că am refuzat să răspund. Atitudinea mea a stârnit nervozitatea președintelui comisiei de concurs care a ridicat tonul la mine- atitudine pe care o consider total nepotrivită pentru un reprezentant al unei instituții publice și nejustificată în cadrul unui concurs de angajare
– Unul dintre membrii comisiei mi-a cerut să realizez un interviu cu managerul Radio Oltenia Craiova, președintele comisiei de concurs. În acest context, la întrebarea ” Ce sfaturi le-ați da tinerilor jurnaliști care vor face parte din echipa Radio Oltenia Craiova ?” răspunsul primit a fost : “Nu e treaba ta , nu e cazul tău !” Prin acest răspuns și ținând cont de faptul că nu eram ultima candidată ce trebuia evaluată la proba Interviu, consider că președintele comisiei, în mod direct, a influențat membrii comisiei și s-a antepronunțat privind rezultatul concursului.
Menționez că acest concurs s-a desfășurat în lipsa unui reprezentant sindical. Pe toată durata examinării mele în cadrul probei Interviu, managerul instituției- președintele comisiei de concurs, a avut o atitudine zeflemitoare, total nepotrivită și care încalcă normele deontologice – aproape tot timpul a ridicat tonul la mine, m-a catalogat ca fiind „ o tocilară” , „ fricoasă”, „lipsită de imaginație” . Toată această atitudine o consider de natură a mă hărțui, umili și a-mi aduce atingere imaginii publice într-un spațiu public. De asemenea, evaluarea mea în cadrul probei Interviu s-a realizat „ într-un nor negru” de fum de țigară. Președintele comisiei de concurs și alți doi membri au fumat pe toată durata desfășurării probei.
Toate cele menționate mai sus le consider abateri grave în organizarea acestui concurs, dar și în activitatea instituției. În plus, consider că există vicii de procedură în OPDG 193/22.02.2019, așa că vă rog să mă sprijiniți pentru a anula în instanță acest document. – se arată în sesizarea trimisă SRJ MediaSind de către Luiza Gheorghița Paraschivu.
Având în vedere aceste abuzuri incompatibile cu funcţia de manager într-o instituţie publică de media, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind – Filiala Radio România reiterează solicitarea transmisă conducerii SRR privind demiterea urgentă din funcţie a directorului studioului local al SRR, Radio Oltenia- Craiova, Alexandru Mogoşeanu şi sancţionarea acestuia pentru prejudiciile produse angajaţilor şi imaginii instituţiei. De asemenea, MediaSind- Radio România solicită public Curții de Conturi și instituțiilor abilitate de control să cerceteze cu celeritate acest abuz, pentru ca persoanele vătămate să poată să fie despăgubite.
Din nefericire, acest caz privind angajarea în instituțiile publice nu este singular. MediaSind a semnalat opiniei publice mai multe cazuri, cum ar fi cel al kinetoterapistului transferat ilegal de la partid la AGERPRES și pus director general adjunct în urma unui concurs depistat de inspectorii Curții de Conturi ca fiind profund nelegal (amănunte aici: MediaSind cere demisia balneo-kinetoterapeutului detașat ilegal de la partid în funcția de director general adjunct al Agenției Naționale de Presă AGERPRES!). Și în Televiziunea Română, din păcate, am asistat de curând la numirea unor persoane în funcții de conducere, luându-se în calcul gradul de slugărnicie față de conducerea instituției, în loc de calitățile profesionale (amănunte aici: MediaSind lansează Campania #Vrem respect pentru angajații TVR! ).
SRJ MediaSind împeună cu filialele sale MediaSind Radio România, MediaSind TVR și MediaSind AGERPRES și MediaSind Freelanceri va reacționa de fiecare dată când drepturile membrilor săi sunt încălcate. Din acest motiv, facem un apel către toți lucrătorii din mass-media să nu se lase intimidați de mentalitatea de vătaf al unor șefi puși pe criterii de slugărnicie față de diverși politicieni care confundă instituțiile publice cu propriile srl-uri și să sesizeze abuzurile pe Platforma fairmediasind a avertizorilor publici din cultură și mass-media.
Departament Comunicare SRJ MediaSind
Bucureşti, 7 octombrie 2021