Delegația MediaSind a participat la audierile Comisiei de cercetare administrativă din SRTV, ce au avut loc la TVR Iași în zilele de 8 și 9 decembrie 2021. Comisia va înainta un raport conducerii TVR privind disfuncționalitățile și deficiențele descoperite la această stație regională.
Mandatul noii conduceri a Societății Române de Televiziune a debutat, din păcate, cu o serie de scandaluri. Unele provocate chiar de numirile controversate în funcții importante de conducere – producător general, director economic, director compartiment sport etc. a unor persoane compromise moral, dar și fără un suport de competență profesională necesar ocupării unor astfel de poziții. La fel de inacceptabilă a fost considerată în spațiul public și intenția actualului președinte- director general, Dan Cristian Turturică de a angaja pe avocatul de casă al fostei șefe a TVR, Ramona Săseanu (amănunte aici: Intenția de angajare a avocatului de casă al fostei șefe a TVR provoacă scandal în instituție: Mai mulți membri ai CA i-au cerut președintelui-director general al TVR reorganizarea întregului Departament juridic din Televiziunea Publică!)
În urmă cu câteva zile, administrația Turturică a fost subiectul unui nou scandal. Jurnalista Oana Lazăr, de la TVR Iași, în baza Legii nr.571/2004, a emis o avertizarea publică, prin care a tras un semnal de alarmă privind situația dramatică în care a ajuns una dintre cele mai importante stații teritoriale ale Televiziunii publice, din cauza incompetenței și a abuzurilor actualei echipe manageriale. Precizăm că Studioul TVR Iași este condus acum de Horia Gumeni, coordonator cu atribuții de director și Vasile Arhire, coordonator cu atribuții de Director executiv.
Într-o scrisoare deschisă Oana Lazăr a cerut demisia lui Vasile Arhire (foto), coordonatorul editorial al stației, care ar fi principalul responsabil al declinului profesional al TVR Iași.
Potrivit aceluiași document, acesta a transformat stația în propriul SRL, atacând constant prestigiul și demnitatea profesioniștilor din instituție. Semnatar al unui angajament cu fosta Securitate, Vasile Arhire este acuzat indirect de cenzură pentru că intervine brutal în politica editorială, cu scopul promovării unor persoane apropiate sau a unor grupuri de interese economice și politice. (amănunte aici: Conflict la TVR Iaşi. Jurnalista Oana Lazăr îi cere demisia directorului executiv Vasile Arhire: „A confiscat emisiunile pentru a-şi plăti datorii vechi“l)
Speriată de amploarea scandalului care a ajuns inclusiv în presă, conducerea TVR a reacționat prompt prin trimiterea la Iași, în zilele de 8 și 9 decembrie 2021, a unei Comisii de cercetare administrativă, formată din directorul editorial al TVR, Cezar Ion, coordonatoarea cu atribuții de Director al Direcției de Programe și a TVR 2, Carla Tompea și juristul Mircea Duca. Pe întreaga perioadă a audierilor și a administrării de probe, la lucrările Comisiei au participat atât președintele Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, Cristi Godinac cât și președintele MediaSind TVR, Sorin Torică, în baza mandatului de reprezentare acordat de membra de sindicat Oana Lazăr, precum și la solicitarea președintei MediaSind Iași, Maria Florea.
La audieri, mai mulți angajați și foști angajați ai stației au confirmat problemele semnalate de către jurnalista Oana Lazăr, modul discreționar și neprofesionist prin care Vasile Arhire conduce activitatea editorială, arătând că stația a pierdut mulți profesioniști din cauza atitudinii dictatoriale a “șefului de facto” al TVR Iași. Atât contestatarii actualei conduceri, cât și susținătorii acesteia, au semnalat în cadrul audierilor, încălcări flagrante ale legislației muncii, cum ar fi nerespectarea atribuțiilor din fișele de post, a timpului de lucru, dar și lipsa unui plan de carieră și a unui salariu motivant, majoritatea angajaților, indiferent de anii de vechime, aflându-se la minimul grilei salariale.
În apărarea sa, Vasile Arhire a respins acuzațiile aduse, susținând că avem de-a face cu o campanie de denigrare a sa și un conflict între generații, și anume între cei cu 30-40 ani și cei peste 50 ani! Într-un acces de sinceritate, acesta a recunoscut în fața Comisiei că a semnat în trecut un angajament cu fosta Securitate, dar că după 4 ani a fost scos din rețeaua de informatori, iar CNSAS a considerat că el nu a făcut poliție politică. Adică, din punct de vedere legal, nu vede vreo incompatibilitate cu statutul de angajat al unei instituții publice de presă.
Potrivit normelor deontologiei profesionale, însă, există o evidentă incompatibilitate morală cu statutul de jurnalist angajat într-o instituție de presă. Din nefericire, criteriul probității morale nu a fost luat în considerare de fosta șefă a TVR, Doina Gradea, atunci când l-a numit în funcția de conducere!
Președintele Comisiei, Cezar Ion, a precizat că scopul acestei cercetări nu este unul disciplinar, ci administrativ, pentru a prezenta conducerii TVR cauzele care au determinat starea conflictuală și actuala situație în care funcționează stația. În următoarele zile, Comisia va redacta un Raport care va include atât deficiențele și disfuncționalitățile descoperite la TVR Iași, cât și măsurile care ar trebui aplicate.
Având în vedere situația gravă în care se află salariații TVR Iași, supuși abuzurilor și nelegalităților unei conduceri cu tendințe dictatoriale, în baza concluziilor delegației sindicale care a participat la lucrările Comisiei de cercetare administrativă, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu MediaSind TVR și MediaSind TVR Iași solicită președintelui-director general Dan Cristian Turturică și membrilor Consiliului de Administrație ca în cadrul ședinței programate în data de 16 decembrie 2021, în conformitate cu prevederile art.35 alin. 1 din Legea nr. 41/1994, să numească o nouă conducere la Studioul Teritorial TVR Iași. Din nefericire, actuala echipă formată din Horia Gumeni și Vasile Arhire, și-a dovedit, în repetate situații, așa cum a semnalat public și organizația noastră, incapacitatea managerială. Ei au demonstrat, prin tot ce au făcut în atâția ani, că nu trebuie să mai conducă această importantă stație a Televiziunii Române. Înlocuirea celor doi șefi ar fi un semnal mult așteptat de reparație morală față de public și față de angajații instituției.
Departament Comunicare SRJ MediaSind
Iași, 10 decembrie 2021
Foto adevarul.ro
Participă la Campania #Vrem respect pentru angajații TVR: