Când este vorba de plata unor grupuri clientelare, SRTV este considerată „serviciu public”, iar când trebuie să respecte legea părților – CCM, este catalogată drept „instituție publică”!
Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind întrunit astăzi, 27 decembrie 2021, în ședință de urgență, a decis să asigure tuturor membrilor MediaSind TVR, angajați ai Societății Române de Televiziune, asistență și reprezentare juridică gratuită pentru obținerea în instanță a Primei de Crăciun în valoare de 750 lei.
Conform Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune în care MediaSind TVR este parte prin Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, potrivit prevederilor art. 108 alin 2, angajații au dreptul la o primă acordată cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun și de Paște.
Este știut faptul că, în prezent, conducerea TVR este asigurată, în mare parte, de către oamenii din sindicatul de casă al conducerii, SPUSTV. Aceștia au stabilit, între ei, o primă de nici jumătate din cuantumul celei stabilite prin negociere de colegii din Societatea Română de Radiodifuziune, adică 750 lei față de 1600 lei net plus 150 lei pentru salariații care au în întreținere copii.
Măsura incompetenței lor a fost data în momentul în care nici pe aceasta nu au fost în stare să o plătească angajaților TVR, deși a fost stabilită în Comisia Paritară, a fost avizată de Comitetul Director și aprobată de Consiliul de Administrație!
Invocând motive puerile, inventate chiar, se consideră acum că TVR este o instituție publică. Drept urmare, i s-ar aplica toate constrângerile bugetare pentru angajații care sunt plătiți în baza Legii Salarizării Unitare! Or, se știe foarte bine că în cazul SRTV, se aplică Legea specială, nr. 41/1994, care stipulează că salarizarea și celelalte drepturi bănești se stabilesc prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă din instituție!
Din păcate, dubla măsură funcționează mereu în folosul celor care încalcă legea in TVR pentru că, atunci când conducerea instituției trebuie să-și plătească clientela politică sau de grup prin încheierea unor contracte care încalcă flagrant prevederile legale, Televiziunea Română este considerată un serviciu public (amănunte aici: Apel către noua conducere din Televiziunea Națională: Nu vă începeți mandatul cu aceleași abuzuri ale administrației Săseanu prin angajarea ilegală a avocatului de casă al fostei șefe a TVR!) În schimb, când trebuie să plătească o amărâtă de primă angajaților ei, este definită ca instituție publică, căreia îi sunt specifice prevederile legale aplicabile unei instituții plătite în baza Legii Salarizării Unitare!
Această situație care, din nefericire, se repetă este rezultatul menținerii/numirii în funcție a unor persoane compromise profesional, fără o minimă experiență managerială, selectate și promovate în baza unor criterii subiective, fiind răsplătite cu posturi foarte bine plătite pentru slugărnicie sau pentru că aparțin sindicatului de casă al conducerii.
SRJ MediaSind face un apel către toți angajații TVR să nu mai cauționeze, cu prezența lor, sindicate care, de-a lungul timpului, au mimat activitatea de apărător al intereselor salariaților, oferind conducerii instituției toate pârghiile necesare transformării angajaților Televiziunii Române în sclavi ai managementului!
În concluzie, angajații din TVR care doresc să-și recupereze drepturile în instanță, sunt rugați să completeze Împuternicirea (foto) și să o trimită la adresa de mail tvr@mediasind.ro pentru a întocmi formalitățile legale necesare.
Împreună suntem mai puternici!
Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind
București, 27 decembrie 2021
https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=sites&srcid=bWVkaWFzaW5kLnJvfG1lZGlhc2luZHxneDo2Y2EyZGE3MGNhMmQ5NWM4