Prima acțiune a campaniei va debuta în această săptămână la TVR Craiova unde se va deplasa Comisia de anchetare a abuzurilor producătorului executiv!
Așa cum am anunțat zilele trecute, încurajat de reușita Campaniei #Vrem respect pentru TVR, care a fost organizată cu scopul eliminării abuzurilor administrației Gradea și soldată cu demiterea acesteia pentru management defectuos,
având în vedere că abuzurile unor persoane cu funcții de conducere din TVR continuă împotriva angajaților instituției, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR lansează o nouă campanie în Societatea Română de Televiziune denumită: #Vrem respect pentru angajații TVR!
Prima acțiune a acestei campanii va demara în această săptămână la TVR Craiova unde liderii SRJ MediaSind și ai MediaSind TVR vor participa în calitate de observatori la comisia de cercetare administrativă a abuzurilor producătorului executiv Mirela Giodea, împotriva profesioniștilor din acest studiou al TVR! Aceasta, împreună cu câțiva acoliți ai săi, a început o campanie de bullying împotriva celor care au curajul să se împotrivească abuzurilor șefilor din TVR Craiova, care se comportă ca și când ar fi stăpâni de sclavi pe propria moșie. (amănunte aici: : MediaSind cere Consiliului de Administrație să se implice în stoparea abuzurilor împotriva angajaților Televiziunii Române!! )
MediaSind TVR a reacționat de fiecare dată când colegii noștri au fost ținta abuzurilor și comportamentului de tip ciocoiesc din partea celor numiți vremelnic în diverse funcții de conducere. Câteva exemple le-am adus și la cunoștința publicului, semnalând și instituțiilor abilitate aceste probleme. Este cazul colegilor care au reclamat primii abuzurile șefului Formației de Intervenție, Salvare și Prim Ajutor (amănunte aici:MediaSind cere conducerii Televiziunii Române să nu mai pună în pericol viața angajaților instituției!), cazul abuzurilor șefului stației TVR Cluj, numit și menținut nelegal în funcție, asupra membrilor MediaSind TVR, (amănunte aici:MediaSind solicită noului director al TVR Cluj să înceteze să mai hărțuiască angajații care nu fac parte din propriul sindicat!), cazul colegilor de la TVR Iași acuzată de cenzură dar și de mai multe abuzuri împotriva angajaților stației (amănunte aici:MediaSind cere înlocuirea de urgență a conducerii TVR Iași cu o echipă managerială competentă! )
Foarte mulți profesioniști din TVR sunt umiliți zilnic din cauza faptului că cea de-a doua funcție din TVR, de producător general, este ocupată, fără concurs și nelegal, de Ramona Săseanu, care și-a dovedit cu prisosință lipsa de experiență și incompetența managerială. Singurul ei atu a fost susținerea politică cu care a fost recompensată de cei cărora le-a făcut campanie electorală. (amănunte aici:MediaSind cere demiterea producătorului general pentru încălcarea misiunii publice a Televiziunii Române!)
Având în vedere aceste fapte care sunt evidente abateri disciplinare, iar unele pot constitui infracțiuni, MediaSind TVR face un apel către toți angajații instituției, indiferent de apartenența sindicală, să reclame deîndată orice comportament abuziv din partea șefilor, care poate leza demnitatea umană ori prestigiul profesional. Orice probă scrisă, audio sau video, poate să fie transmisă pe Platform aavertizorilor publici din cultură și mass-media, așa cum ați mai procedat și în cazul altor documente transmise organizației noastre.
Vă asigurăm că MediaSind TVR va analiza împreună cu casa de avocatură cu care colaborează sesizările și documentele voastre, apoi va face toate demersurile pentru ca cei vinovați să răspundă în fața legii.
Te-ai saturat de un management precar, de abuzuri, incompetență și injurii?
De disprețul unor șefi incompetenți în care eșecul a devenit cronic și a prăbușit televiziunea publică?
Daca DA participă la Campania #vremrespectprentruangajațiiTVR.
Milităm pentru profesionalism, pentru revenirea în instituție a unui climat de normalitate, fără abuzuri și decizii discreționare!
Sesizează-ne pe Platformaavertizorilor publici din cultură și mass-media, iar noi te vom apăra!
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 7 martie 2022