Totodată, Federația FAIR-MediaSind solicită coaliției aflate la putere să pună capăt abuzurilor girate de conducerea Ministerului Muncii și a ministrului Marius Constantin Budăi împotriva drepturilor celor aproximativ 100.000 de lucrători din Cultură și Mass-Media. În caz contrar, Federația FAIR-MediaSind împreună cu membrii afiliați și cu sprijinul organizațiilor la care organizația este afiliată cu drepturi depline – Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor, UNI GLOBAL UNION și, pe plan național, la Confederația CNSLR-Frăția, vor organiza acțiuni de protest pentru a determina autoritățile române să respecte Convențiile OIM și directivele europene din domeniul relațiilor de muncă și a dialogului social.