Deși a achitat peste 150.000 euro pentru funcționarea propriului compartiment juridic, administrația SRR a angajat, pe bani publici, o casă de avocatură pentru a se război cu angajații instituției!
Conducerea SRR nu consideră conflict de interese angajarea avocatului care este colaboratorul profesional și chiar examinatorul lucrării de doctorat a șefului Resurselor Umane din SRR!
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filiala MediaSind Radio România constată că abuzurile pe bani publici din Societatea Română de Radiodifuziune se îndreaptă în prezent împotriva salariaților și sindicatelor care au curajul să se revolte din cauza încălcării grosolane de către conducerea instituției a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă negociat și semnat de către Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, în baza mandatelor acordate de către organizațiile afiliate, împreună cu reprezentanții aleși ai salariaților!
Deoarece membrii filialei MediaSind Radio România Craiova care și-au cerut în instanță drepturile salariale s-au întâlnit în instanță, în loc de juriștii instituției, cu avocatul Gabriel Uluitu, am solicitat prin adresa nr. 590/10.04.2023, situația contractelor încheiate cu acest avocat, dar și criteriile care au stat la baza selecției, având în vedere colaborările profesionale ale acestuia cu șeful Resurselor Umane din SRR, Eduard Nicolau, situația contractelor de asistență juridică, precum și situația sumelor plătite pentru funcționarea propriului Serviciu Juridic pe perioada mandatului actualului președinte-director general Răzvan Ioan Dincă. (vezi foto)
Răspunsul SRR transmis prin adresa nr.65/10.05.2023 confirmă că avocatul Gabriel Uluitu a încheiat cu Radio România contracte în sumă totală de aproximativ 15.000 de euro, în condițiile în care administrația condusă de președintele-general Răzvan Ioan Dincă a contractat pe perioada mandatului servicii juridice în cuantum de 17.219,42 lei, aproximativ 35.000 de euro! Toate aceste cheltuieli au fost făcute în condițiile în care prevederile Ordonantei nr.26/2012 interzic autorităților și instituțiilor finanțate din bani publici care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică să achiziționeze servicii juridice sau de consultanță, asistență sau de reprezentare!
După cum se observă în adresa SRR, instituția are angajați 11 salariați în cadrul Serviciului Juridic pentru care a achitat în perioada mandatului actualului PDG suma de 784.232,5 lei, aproximativ 157.000 euro!
La întrebarea privind existența unui posibil conflict de interese generat de angajarea avocatului Gabriel Uluitu, implicat în mai multe proiecte profesionale privind dreptul muncii cu Directorul Resurselor Umane din SRR, Eduard Nicolau, unde i-a fost și examinator în susținerea lucrării de doctorat cu tema “Modalități nesindicale de reprezentare a salariaților”, conducerea nu observă vreun conflict de interese legal, dar nici moral! Iar motivația este demnă de Cascadorii râsului: “Criteriile care au stat la baza încheierii contractelor menționate la pct.1 sunt: notorietatea domnului avocat ca specialist în domeniul dreptului muncii și valoarea onorariului solicitat. Nu a existat niciun conflict de interese având în vedere că fundamentarea încheierii contractelor respective a fost realizată de șefa Serviciului Juridic, acestea au fost avizate de CD și aprobate de președintele-director general. ”
De altfel, precizăm că același avocat este plătit lunar de către Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TVR (peste 130.000 lei în ultimii ani! – amănunte aici: Un raport de audit halucinant arată cum au fost prăduiți banii membrilor SPUSTV din 2014 până în prezent!) pentru a ataca constant în instanță sentința de reprezentativitate la nivel de sector Cultură și Mass-Media a Federației FAIR-MediaSind, semnatară a contractelor colective de muncă din cele două instituții publice, SRR și SRTV! De fiecare dată, instanța a acordat câștig de cauză Federației FAIR-MediaSind, în ciuda banilor irosiți din cotizațiile angajaților TVR.
Având în vedere aceste abuzuri pe bani publici, unele cu posibile conotații de corupție menite, evident, să descurajeze angajații SRR să acționeze conducerea instituției în justiție, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și MediaSind Radio România solicită public Curții de Conturi, Agenției Naționale de Integritate și Direcției Naționale Anticorupție să cerceteze cu celeritate toate contractele încheiate de conducerea SRR cu diverse case de avocatură.
Totodată, SRJ MediaSind atrage atenția Parlamentului României că administrația SRR refuză de luni de zile să răspundă revendicărilor privind salarizarea precară din instituție, problema condițiilor vătămătoare de muncă, blocarea dialogului social, precum și alte probleme care sunt deosebit de importante pentru soarta angajaților din cea mai mare instituție de radio din țară, în condițiile creșterii galopante a inflației și a deteriorării condițiilor de trai.
Departament Comunicare SRJ MediaSind
București 16 mai 2023