Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor a adoptat o Declarație privind situația jurnaliștilor români!
Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor, cuprinzând reprezentanți ai peste 320 000 de jurnaliști din 35 de țări europene, a avut loc în perioada 9-10 mai 2019 în Tallin, Estonia, în Sala de conferințe a Parlamentului Estonian.
Jurnalismul ca bun public a fost tema acestei reuniuni ale celei mai mari organizații ale jurnaliștilor europeni. Au fost luate în discuție problemele cu care se confruntă atât angajații din instituțiile publice dar și din cele private, problemele freelancerilor, probleme deontologiei profesionale, controlul politic asupra societăților de presă.
A fost, de asemenea, stabilită strategia pentru următorul an precum și modul în care vor fi sprijinite organizațiile afiliate de către conducerea EFJ pe lângă instituțțile europene – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Europei.
În funcția de președinte al Federației Europene a Jurnaliștilor a fost reales Mogens Blicher Bjerregard , iar în cea de vicepreședinte Marta Barcellina.
“Experimentez această realegere ca o declarație clară de încredere pentru munca pe care am făcut-o în ultimii ani în colaborare cu restul Comitetului Executiv al EFJ Și aceasta este o declarație de încredere pe care sunt foarte bucuros să o primesc. Întreaga zonă a liber-profesioniștilor și a celor care desfășoară o activitate independentă este o parte importantă, de care aștept cu nerăbdare să mă ocup. În același timp, lupta pentru susținerea libertății presei are o mare importanță, în plus, ne vom preocupa major de consolidarea organizațiilor noastre afiliate în țările din care fac parte” – a afirmat Mogens Blicher Bjerregaard.
Invitat la eveniment, Președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid (foto), a transmis un cuvânt de bun venit participanților și a susținut că țara sa sprijină jurnaliștii, iar libertatea presei trebuie să fie recreată în fiecare zi, dacă este necesar:
“Este în primul rând rolul mass-media în sine, care poate recrea această libertate. Editori, editori șefi, proprietari ai instituțiilor mass-media sunt coloana vertebrală care susține libertatea noastră de exprimare, care pot oferi jurnaliștilor sprijinul pentru ca ei să rămână liberi și independenți“, a spus președintele.
Din partea României au participat liderii Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, Leonard Pădureț, președinte și Cristinel Godinac, președinte executiv,(foto) care au prezentat problemele cu care se confruntă presa română. Având în vedere argumentele aduse în discuții de către delegația română, Adunarea Generală a EFJ a adoptat următoarea
Declarație:
Adunarea Generală a Federației Europene a Jurnaliștilor (EFJ), reunită la Tallinn, Estonia, pe 9-10 mai 2019, cu 51 de organizații afiliate din 35 de țări europene a fost solicitată să adopte următoarea declarație:
Federația Europeană a Jurnaliștilor susține eforturile membrului afiliat din România, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, pentru:
– Deblocarea dialogului social în mass-media, menținerea culturii și a mass-media în actualul sector, negocierea unui contract colectiv de muncă pentru toți angajații și persoanele independente din acest domeniu.
– Modificarea de urgență a Legii privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune în sensul restaurării statutului de instituțiie publică, și nu al celui de stat, precum și pentru depolitizarea managementului acestor instituții.
– Eliminarea amendamentelor care restricționează libertatea de exprimare din actualul Cod Penal.
– Acordarea unor reduceri fiscale pentru industria mass-media identice cu cele din Uniunea Europeană, inclusiv măsuri de protecție a freelancerilor.
– Demiterea urgentă a actualului președinte – director general al Televiziunii Române, investigarea și sancționarea abuzurilor acesteia împotriva angajaților din această instituție, precum și deblocarea dialogului social.
Departament Comunicare FAIR-MediaSind
Tallin, 13 mai 2019