Curtea de Apel București a stabilit termenul de judecare a apelului Federației FAIR-MediaSind împotriva sentinței de nelegalitate a grevei emisă de judecătoarea de la Tribunalul București pentru data de 27 noiembrie 2024
Federația FAIR-MediaSind a sesizat Comisia Europeană și organizațiile internaționale la care este membră cu drepturi depline
Apelul declarat de către Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind împreună cu sindicatele afiliate din Societatea Română de Radiodifuziune – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și Sindicatul Național din Cultură – FAIR va fi judecat în regim de urgență în data de 27 noiembrie 2024!
Deși opiniile pertinente ale asistentelor judiciare și ale avocatului FAIR-MediaSind au fost aceleași, judecătoarea de la Tribunalul Municipiului București a ignorat prevederile Legii 367/2022, confundând Federația cu sindicatele afiliate
O altă eroare judiciară – deși excepția de neconstituționalitate a rămas în pronunțare, decizia lipsește din cuprinsul dispozitivului sentinței
Acest precedent periculos privind restricționarea dreptului la grevă pentru mișcarea sindicală din Societatea Română de Radiodifuziune, dar și pentru întreaga mișcare sindicală din România, a fost atacat la Curtea de Apel București, precum și la autoritățile europene.
De asemenea, liderii Federației FAIR-MediaSind, Leonard Octavian Pădureț, președinte și Cristinel Godinac, președinte executiv, au prezentat ieri, 18 noiembrie 2024, în cadrul Comitetului de Dialog Social pentru sectorul Audiovizual al Comisiei Europene modul abuziv în care un stat membru al Uniunii Europene a blocat un drept internațional fundamental – dreptul la grevă, angajaților din Societatea Română de Radiodifuziune. (amănunte aici: (Delegația FAIR-MediaSind a prezentat Comisiei Europene blocarea dreptului internațional la grevă pentru angajații Radio România)
Totodată, astăzi, 19 noiembrie 2024, liderii FAIR-MediaSind au stabilit strategia care va fi aplicată în următoarea perioadă pe plan european împreună cu secretarul general al Federației Europene a Jurnaliștilor – Ricardo Gutierrez. (foto)
Acesta a evidențiat întregul sprijin al Federației Europene a Jurnaliștilor pentru cauza membrului afiliat din România – Federația FAIR-MediaSind, în fața instituțiilor europene – Parlamentul European, Consiliul Europei – Platforma pentru susținerea libertății de exprimare, Comisia Europeană, astfel încât, angajații din Radio România să poată beneficia de un Contract Colectiv de Muncă la standarde europene, la fel ca și colegii lor din Societatea Română de Televiziune.
Este inadmisibil ca într-un stat membru al Uniunii Europene dreptul la grevă să fie interzis pentru că o instanță refuză să încadreze corect calitatea de federație a unei organizații sindicale și să ignore atât apărările, dar și opiniile colegelor judecătoarei din completul de judecată.
Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind își menține încrederea în Justiția română, sperând ca acțiunea care va fi soluționată la Curtea de Apel București să restituie angajaților din Radio România dreptul constituțional la grevă.
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
București, 19 noiembrie 2024