Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu Filiala MediaSind TVR au înregistrat astăzi, 2 iulie 2020, la Parlamentul României, Avertizarea publică pentru stoparea Procedurii abuzive privind conduita etică din Societății Române de Televiziune – SRTv. (foto)
Angajații SRTv care au semnat documentul au calitatea de avertizori publici și, potrivit Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice și instituții publice, nu pot să fie sancționați în cazul în care refuză să respecte un ordin ilegal cum este cel privind obligativitatea semnării Procedurii privind conduita etică din SRTV. De asemenea, angajații SRTv sunt protejați împotriva abuzurilor angajatorilor și de prevederile Contractului Colectiv de Muncă, precum și de Convențiile OIM din domeniul relațiilor de muncă la care România a aderat.
Precizăm că ultima revizuire a Procedurii efectuată, zilele trecute, de către gruparea Gradea – Demeter- Ionescu -Fulea prin eliminarea cuvintelor deosebit de gravă din sintagma abatere deosebit de gravă nu reprezintă decât o tentativă jalnică de a manipula angajații TVR, întrucât întregul document a fost adoptat în mod ilegal, iar mai multe prevederi încalcă în mod flagrant Constituția României, Codul Muncii, Legea SRR și SRTv, Convențiile OIM și directivele europene din domeniul libertății de exprimare.
Organizațiile naționale și internaționale la care SRJ MediaSind este afiliat, respectiv Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, Confederația CNSLR-Frăția, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor și UNI Global, susțin demersul nostru, și au sesizat deja abuzurile administrației Gradea la Consiliul Europei, la Parlamentul European și Comisia Europeană. (amănunte aici: Federația Internațională a Jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor au sesizat la Consiliul Europei abuzurile din Televiziunea Română! )
Sperăm ca și Parlamentul României să soluționeze, în regim de urgență, prezenta Avertizare publică și să demită, prin respingerea raportului de activitate, această administrație care, în nenumărate rânduri, a încălcat atât legea cât și drepturile angajaților din cea mai mare instituție de presă a statului – Societatea Română de Televiziune.
Angajații și colaboratorii care doresc să stopeze Procedura abuzivă privind conduita etică pot să descarce formularul de la adresa mediasind.ro – formular avertizare să-l completeze și să-l trimită semnat la adresa avertizare@mediasind.ro sau direct la președinții și liderii de grupe sindicale.
Departament Comunicare MediaSind TVR București, 2 iulie 2020
Avertizare în interes public pentru stoparea procedurii abuzive
privind conduita etică în SRTV
Către Parlamentul României
În atenţia:
Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor
Comisiei pentru cultură şi media a Senatului României
Stimată Doamnă/ Stimate Domn,
Subsemnaţii, angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune, asumându-ne responsabil calitatea de avertizori publici, prevăzută în Legea 571/2004, vă sesizăm următoarea situaţie care, în opinia noastră, se încadrează în situaţia descrisă la art. 5, lit. k) din legea invocată, în sensul încălcării de către conducerea TVR atât a procedurilor administrative, cât şi a legii în stabilirea Procedurii privind conduita etică în SRTv.
Documentul în cauză, a cărui denumire (Procedură) sugerează un set de formalităţi care trebuie executate într-un proces legitim, introduce mascat modificări substanţiale şi contradictorii la reglementările existente în TVR, ocolind obligaţiile prevăzute de lege în astfel de situaţii.
Procedura conține prevederi care încalcă Constituția României, Convențiile OIM și Directivele Europene în domeniul relațiilor de muncă, Codul Muncii, Legea Avertizorului Public, Legea Dialogului Social, Legea nr. 41/1994, Statutul ziaristului din SRTv și prevederile Contractului Colectiv de Muncă.
Astfel, prin prisma dispozițiilor art. 12 pct. 2 din Procedură, sunt încălcate, în primul rând, drepturile fundamentale, dar și drepturile izvorâte din legislația muncii, prin faptul că angajatului SRTV îi este interzis în mod absolut „să facă aprecieri în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care SRTv are calitatea de parte” . Considerăm că Reclamantului îi este îngrădit astfel dreptul la libertatea de exprimare, drept consfințit în art. 30 din Constituția României, dar și drepturile sindicale izvorâte din Codul Muncii și din Legea Dialogului social.
Concret, Procedura – a cărei nerespectare este considerată generic de către iniţiatori ca fiind „abatere disciplinară”, aduce schimbări importante în lista obligaţiilor angajaţilor şi a abaterilor disciplinare, aşa cum sunt acestea deja stabilite în cap. V.8 din Regulamentul intern în conformitate cu Art. 243 din Codul muncii („Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.”). Prin disimularea acestor modificări într-un nou document normativ, elaborat netransparent şi cu o denumire înşelătoare, conducerea TVR s-a sustras de la obligaţia consultării „sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor”, prevăzută de Art. 241 din Codul muncii.
În acelaşi timp, deşi sunt prezentate ca fiind în vigoare, schimbările operate de Procedură în ceea ce priveşte regimul faptelor pasibile de sancţiuni nu sunt transpuse în Regulamentul de organizare şi funcţionare în vigoare în TVR, act normativ fundamental pentru a cărui modificare ar fi fost nevoie de aprobarea Consiliului de administraţie, după obţinerea în prealabil a avizului Comitetului director. Evitarea prezentării şi dezbaterii noilor reglementări în cele două organisme colective de conducere, ca şi eschivarea de la obligaţia consultării salariaţilor, contravin atât prevederilor legale cât şi principiilor dialogului social.
Noile reguli camuflate în Procedura de conduită etică intervin şi în domeniul drepturilor şi obligaţiilor jurnaliştilor de televiziune, conţinute, potrivit Art. 10 din Legea 41/1994, în Statutul ziaristului din SRTv. Deşi documentul în vigoare, aprobat, potrivit legii, de Consiliul de administraţie cu avizul comisiilor parlamentare, le garantează jurnaliştilor „participarea la luarea deciziilor care privesc statutele ziariștilor și ale celorlalți realizatori de emisiuni”, autorii Procedurii au evitat orice consultare cu reprezentanţii acestei categorii profesionale esenţiale în televiziune. În plus, deşi cuprinde exigenţe profesionale şi de conduită etică specifice, Statutul ziaristului din SRTV nici măcar nu este inclus pe lista documentelor de referinţă din noile reglementări.
La fel de grav, prevederile Procedurii subminează rolul şi misiunea Comisiei de etică şi arbitraj, organism independent, garant al respectării Statutului ziaristului din SRTv şi singura instanţă abilitată de lege să soluţioneze divergenţele privitoare la acesta. Or, prin atribuţiile conferite consilierului de etică – funcţie specifică funcţionarilor publici instituită în baza Codului administrativ (!) – zona de acţiune a acestuia interferează cu aria de competenţă a Comisiei. Mai mult, Procedura permite consilierului de etică, numit de Preşedintele-Director General fără enunţarea unor criterii de competenţă sau de incompatibilitate, să cenzureze atât sesizările adresate Comisiei, cât şi concluziile acesteia interpunându-l ca filtru în relaţia cu potenţialii petenţi şi în comunicarea cu organismele de conducere ale instituţiei. Precizăm că potrivit Art. 47 din Statutul ziaristului, rapoartele şi rezoluţiile Comisiei de etică şi arbitaj „vor fi înaintate Comitetului Director, Preşedintelui-Director General sau în caz de interes major, Consiliului de administraţie”.
Nu în ultimul rând, atragem atenţia că Procedura de conduită etică conţine prevederi preluate mecanic din reglementările specifice altei categorii profesionale (Statutul funcţionarilor publici), inadecvate sau chiar contrare spiritului şi specificului activităţii şi misiunii serviciului public de televiziune.
Învederăm faptul că administrația Gradea a reglementat prin Procedură că salariaților le este interzis „să acorde asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acțiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau serviciului public în care își desfășoară activitatea” , această interdicție fiind contrară dispozițiilor constituționale cu privire la liberul acces la justiție, dar, cu atât mai evident, considerăm că sunt încălcate în mod flagrant dispozițiile Codului muncii cu privire la atribuțiile organizațiilor sindicale și dispozițiile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social în condițiile în care dispozițiile procedurii nu fac nicio diferență între calitatea de lider de sindicat ori membru de sindicat și cea a unui salariat neafiliat sindical. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că prevederile Procedurii fac referire și la acțiuni contra statului, rezultă că salariaților SRTv le este interzis inclusiv să acorde consultanță și asistență juridică persoanelor în vederea promovării oricărei acțiuni împotriva instituțiilor statului, inclusiv acțiuni care ar viza contestarea unui proces-verbal de constatare a unei contravenții.
Astfel, SRTv încalcă art. 218 alin. (2) din Codul muncii, care prevede faptul că „este interzis orice act de ingerință al patronilor sau al organizațiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentații sau membrii lor, în constituirea organizațiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor”. Or, astfel cum rezultă din prevederile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, „organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși”, iar „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a intreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor”.
În acest condiții, apreciem că este de neimaginat ca un sindicat să funcționeze conform dispozițiilor legale, în condițiile în care salariaților, care pot fi și membri de sindicat, le este interzis prin Procedură să acorde asistență și consultanță în vederea promovării de acțiuni juridice ori de altă natură, deci, s-ar paraliza în acest sens orice tentativă a salariaților de a întreprinde acțiuni colective împotriva unor eventuale abuzuri ale conducerii SRTv, fapt ce contravine dispozițiilor constituționale, dispozițiilor Codului muncii, dar și dispozițiilor Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
Nu în ultimul rând, Procedura introduce noi obligații pentru membrii Comitetului Director și ai Consiliului de administraţie, deși acestea sunt stabilite prin legea de organizare și funcționare a SRTv şi prin regulamentele proprii de funcţionare.
Conform art. 28 alin. (1) din Procedura privind conduita etică în Societatea Română de Televiziune este reglementat faptul că „în interiorul societății, trebuie evitate subiectele care ar putea ridiculiza sau prezenta dezavantajos un salariat în fața celorlalți”. Din aceste dispoziții rezultă o încălcare gravă a dreptului fundamental la viață privată, dar și dreptul la libertatea de exprimare, pe considerentele că administrația Gradea reglementează anumite aspecte ce nu intră în sfera raporturilor de muncă, iar interzicerea de „a prezenta dezavantajos un salariat” reprezintă un spectru prea larg ce poate da naștere unor interpretări profund subiective.
Având în vedere că Societatea Română de Televiziune îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, vă rugăm ca, în baza argumentelor prezentate cu bună-credinţă şi din loialitate faţă de serviciul public de televiziune, să analizaţi cu celeritate sesizarea noastră şi să impuneţi respectarea normelor legale în situaţia descrisă.
Semnături