În schimb, oferta angajatorului rămâne aceeași: o creștere salarială de 88 de lei net începând cu 1 noiembrie 2024, cu prețul pierderii unor drepturi
Într-o informare transmisă ieri seară angajaților instituției, conducerea executivă a Societății Române de Radiodifuziune ceartă Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind că nu dorește să semneze noul Contract Colectiv de Muncă negociat care ar fi „asigurat, conform ofertei SRR, acordarea de drepturi și beneficii suplimentare față de cele actuale”. De asemenea, conducerea SRR se face că nu înțelege de ce a primit o nouă Notificare din partea Federației privind declanșarea conflictului de muncă din SRR.
Așa cum am anunțat, Federația FAIR-MediaSind a depus în data de 7 iunie 2024 Notificarea privind declanșarea conflictului colectiv de muncă la nivel de SRR, document înregistrat la ITM București cu nr.43698, precum și la secretariatul SRR. Conform legislației în vigoare, ITM a cerut federației să precizeze, alături de revendicările și motivările prezentate angajatorului în cadrul negocierii, și propunerile de soluționare a acestora, urmând ca după îndeplinirea acestei solicitări, să finalizeze procedura de conciliere. În data de 17 iunie 2024, avocații organizației au transmis conducerii instituției un document completat cu toate detaliile solicitate de ITM iar după îndeplinirea termenului prevăzut de art. 127 alin. 3 din Legea nr.367/2023, indiferent de răspunsul angajatorului, ITM va fi notificat de soluționarea acestei cerințe, pentru a stabili data concilierii.
Din nefericire, în ciuda insistențelor disperate ale conducerii executive, oferta batjocoritoare a angajatorului a rămas aceeași, și anume o majorare salarială de la 1 noiembrie 2024 în cuantum de 150 lei brut (adică aproximativ 88 lei net, în schimbul renunțării la sporurile din CCM, inclusiv a sporului de vechime.
Introducerea, la cererea organizației noastre, a coeficientului individual în salarii, calculat la suma de 3300 lei, este acceptată de către angajator condiționat de acceptarea întregului pachet financiar care înseamnă renunțarea la multe alte drepturi, sporuri etc. trecute la o așa-zisă negociere individuală!
În opinia angajatorului, actualizarea salariilor se va mai putea face doar la 1 ianuarie 2025, la cuantumul salariului minim brut pe economie de la sfârșitul anului 2024, adică la 3700 lei. Următoarea creștere a salariilor se va putea face de la 1 ianuarie 2026, raportat la cuantumul salariului minim pe economie din luna decembrie 2025. În plus, introducerea acestui coeficient individual fără majorarea coeficienților minimi din anexa salarizării la CCM va menține în continuare discrepanța majoră existentă în prezent între funcțiile de conducere și cele de execuție. (amănunte aici: Federația FAIR-MediaSind prezintă divergențele care au declanșat Conflictul Colectiv de Muncă în Radio România )
În consecință, Federația FAIR-MediaSind își va respecta în continuare mandatul primit din partea salariaților SRR și nu va ceda presiunîilor venite din partea angajatorului sau a unor cozi de topor apropiate sau coordonate de către acesta, indiferent de diversiunile, de manipulările și de reacțiile jalnice care vor mai apărea în perioada următoare.
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
București, 19 iunie 2024