Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a depus ieri, 28 octombrie 2019, o cerere de chemare în judecată a conducerii Societăţii Române de Televiziune – SRTV, în urma refuzului acesteia de a prezenta rezultatul controalelor efectuate de către inspectorii Curţii de Conturi asupra activităţii financiare în mandatul preşedintelui-director general Doina Gradea.
Având în vedere informațiile apărute în spaţiul public privind dezmăţul financiar în care este condusă cea mai mare instituţie de presă a statutului, având în vedere desele acuzaţii de corupţie în urma cărora au fost depuse mai multe sesizări penale, SRJ MediaSind a solicitat explicaţii conducerii SRTV. Din păcate, dând dovadă de aceeaşi lipsă de transparenţă în activitatea managerială, preşedintele-director general al TVR a refuzat să răspundă acestor solicitări, susţinând că “până în acest moment (10.10.2019 – n.n.) SRTV nu a primit Decizia Curţii de Conturi emisă în urma elaborării Raportului de Audit Financiar, document care conţine măsuri dispuse în urma controlului şi termene de implementare a acestora.”
Având în vedere că organizaţia noastră a solicitat oficial toate Rapoartele încheiate în urma controalelor Curţii de conturi, nu doar Decizia privind măsurile impuse de către inspectorii Curţii de Conturi, răspunsul superficial şi incomplet al preşedintei-director general a fost atacat în instanţă.
Nu este pentru prima dată când şefa TVR confundă instituţia cu un SRL, omiţând că această instituţie se află sub control parlamentar şi finanţată de la bugetul statului. Ori, dezmăţul financiar din contractile încheiate cu diverse case de avocatură, cheltuielile iresponsabile de la Festivalul Cerbul de Aur şi, nu în ultimul rând, unele achiziţii suspecte, au determinat Camera Deputaţilor să voteze constituirea unei comisii de anchete care să cerceteze activitatea SRTV. Din păcate, din cauza unui sprijin politic primit din partea unor susţinători ai grupării Gradea din TVR, activitatea acestei comisii a fost blocată.
În repetate rânduri filiala SRJ MediaSind din TVR, MediaSind TVR a atras atenţia că resursele financiare ale instituţiei sunt folosite în mod discreţionar, fără o minimă transparenţă, în detrimentul salariaţilor care sunt nevoiţi să lucreze în condiţii precare de muncă, cu mijloace tehnice învechite. Însă, lipsa de implicare din partea factorilor decizionali, precum şi durata mare a soluţionării plângerilor penale asupra activităţii financiare din TVR, afectează, în mod grav, funcţionarea normală a instituţiei publice de presă.
Acesta este unul dintre motivele pentru care SRJ MediaSind reiterează solicitarea făcută Parlamentului, de demitere a presedintelui – director general al SRTV, Doina Gradea, pentru ca activitatea in instituție să revină la normal iar angajații să fie protejați de abuzuri. Precizăm că, în prezent, în atenţia procurorilor există depuse mai multe plângeri şi sesizări penale pentru a cerceta faptele de corupţie din TVR (amănunte aici: MediaSind TVR a sesizat Parchetul pentru a cerceta faptele de corupție din Televiziunea Națională )
Departament Comunicare MediaSind TVR
Bucuresti, 29 octombrie 2019
Bucuresti, 29 octombrie 2019