Convocare Adunarea Generală SRJ MediaSind
În conformitate cu prevederile art. 4.1 din Statutul SRJ MediaSind și cu Hotărârea Biroului Executiv al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind din data de 14.02.2024, având în vedere problemele semnalate de către filialele MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România, MediaSind Freelanceri, se convoacă:
Adunarea Generală a SRJ MediaSind în sesiune ordinară pentru data de 4 martie 2024, ora 11,00, la sediul ANP AGERPRES, sala de ședințe de la etajul 2, Piața Presei Libere nr. 1, Casa Presei, sector 1 București,
Adunarea Generală a Filialei MediaSind TVR în data de 5 martie 2024, ora 11,00, la sediul Societății Române de Televiziune, strada Calea Dorobanților nr.191, sector 1 București,
Adunarea Generală a Filialei MediaSind Radio România în data de 6 martie 2024, ora 11,00, la sediul Societății Române de Radiodifuziune, strada General Berthelot nr.50-64, sector 1 București,
cu următoarea
Ordine de zi
1.Prezentarea și votarea Raportului de activitate pentru anul 2023.
2. Prezentarea situației economice, Raportului Comisiei de Cenzori și descărcarea de gestiune a conducerii SRJ MediaSind pentru anul 2023.
3. Prezentarea problemelor membrilor de sindicat din filialele MediaSind TVR, MediaSind Radio Romania, MediaSind AGERPRES, MediaSind Freelanceri.
4. Validarea conducerilor filialelor și a structurilor teritoriale.
5. Situația proceselor și acțiunilor juridice în care sunt implicați membrii SRJ MediaSind. Analizarea depunerii unor noi cereri în justiție pentru recuperarea drepturilor salariale neacordate de către unii angajatori.
6. Stabilirea strategiei SRJ MediaSind pentru anul 2024 – propuneri modificări legislative: Legea Salarizării Unitare, Legea Pensiilor, Legea Agerpres și Legea SRR și SRTV, propuneri pentru negocierea noilor CCM la nivel de unitate etc.
7. Diverse
Biroul Executiv Național al SRJ MediaSind
București, 14 februarie 2024