Dezbaterea petitiei FRJ MediaSind in Parlamentul European
Dezbaterea petitiei FRJ MediaSind in Comisia de Petitii a Parlamentului European
Comisiei de Petiţii a Parlamentului European,
Doamnei Erminia Mazzoni, Preşedinte al Comisiei de Petiţii.
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România CSDR şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind vă aduc la cunoştinţă textul acestei petiţii, care se referă la un atac fără precedent la adresa libertăţii de exprimare şi informare, petrecut în România, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO.
În data de 23 iunie 2010, Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat şi a aprobat Strategia Naţională de Apărare (SNAp), document redactat la iniţiativa Preşedintelui României, Traian Băsescu, în prezenţa celor mai importanţi membri ai Guvernului şi a şefilor principalelor servicii secrete.
În acest document sunt enumerate provocările la adresa securităţii naţionale a României, iar la articolul 6.2 Vulnerabilităţi, paragraful 10, se precizează:
„Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului reprezintă o (…) vulnerabilitate a statului român.”
Includerea unei astfel de aserţiuni în documentele oficiale ale CSAT reprezintă o încercare de răsturnare a sistemului democratic din România, fapt fără precedent în istoria recentă a ţării noastre.
În contrast cu oricare alt document similar, aprobat în oricare alt stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi documentele adoptate anterior în România după anul 1990, Strategia Naţională de Apărare din 23 iunie 2010 menţionează explicit ca vulnerabilităţi acţiunile mass-media.
Deşi specific în formulare atunci când vine vorba despre presă şi ameninţarea pe care aceasta o poartă, documentul nu defineşte conceptul de securitate naţională. Cu toate acestea textul se defineşte ca fiind:
„(…) un instrument de lucru prin intermediul căruia, plecând de la nevoia apărării ţării, a intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale de securitate, se gestionează riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile.”
În acest raţionament:
„Succesul apărării duce la obţinerea securităţii, o stare care, în condiţia sa ideală, ar fi caracterizată prin absenţa riscurilor şi a ameninţărilor.”
Pe cale de consecinţă, strategia naţională deschide posibilitatea nu doar a îngrădirii libertăţii de informare şi exprimare dar şi a eliminării premeditate prin mijloace încadrate „legal”, a jurnaliştilor care îşi permit ca, în timpul exercitării profesiei lor, să critice o autoritate publică care acţionează abuziv sau care nu are competenţă.
Mai mult decât atât, dat fiind faptul că documentul schiţează, legitimează şi oferă cadrul pentru posibila acţiune a serviciilor secrete şi a instituţiilor de forţă din România, se elimină restricţiile punerii în practică efectivă a acestei strategii pentru a elimina presupusele vulnerabilităţi.
În baza acestui raţionament, specific regimurilor dictatoriale, jurnaliştii care au dezvăluit afacerea Watergate sau alţii care au acţionat similar ar fi trebuit să fie trataţi conform strategiei domnului Traian Băsescu, cu toată forţa organelor represive, astfel încât să se elimine vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale.
Dincolo de dimensiunea politică şocantă, documentul menţionat reprezintă în opinia noastră încălcarea explicită de către un stat membru al Uniunii Europene a unor norme juridice fundamentale, după cum urmează:
Articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene:
1. „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
2.Libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.”
Articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:
I) „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
II) Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Astfel, în conformitate cu articolul 52 alin 3 din Cartă, acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi cel garantat prin CEDO. Restrângerile care pot fi aduse acestui drept nu le pot depăşi, prin urmare, pe cele stabilite la articolul 10 alineatul 2.
Pe cale de consecinţă:
„Începând cu hotărârea Handyside (7 decembrie 1976, /49), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că libertatea de exprimare consacrată prin articolul 10 al CEDO este unul din drepturile fundamentale într-o societate democratică bazată pe pluralism, toleranţă şi spirit de deschidere. Astfel, Curtea a afirmat că libertatea de exprimare nu priveşte numai informaţiile şi ideile primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive ori indiferente, dar şi pe cele care scandalizează, şochează sau neliniştesc statul ori o parte oarecare a populaţiei.”
Articolul 6. din Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene
„1) Uniunea recunoaşte drepturile libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.
Dispoziţiile cuprinse în Cartă nu extind în nici un fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.
Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menţionate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.
2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”
În mod firesc, petiţionarii se adresează Parlamentului European şi Comisiei Europene cu solicitarea explicită de a cere retragerea de îndată a prevederilor articolului 6.2 Vulnerabilităţi, paragraful 10, iar în cazul unui refuz, declanşarea procedurii de infringement pentru încălcarea normelor europene menţionate anterior.
Dorim să precizăm că acest document, odată adoptat de Parlamentul României, va fi urmat de elaborarea unor acte normative în vederea implementării Strategiei Naţionale de Apărare.
Credem că, dincolo de afilierea dumneavoastră politică, dincolo de convingerile dumneavoastră, avem de-a face în cazul mai sus menţionat cu un atac explicit şi inacceptabil la adresa uneia dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi credem că acest fapt nu poate fi nici tolerat şi nici acceptat pentru că,
„Libertatea noastră depinde de libertatea presei iar acest lucru nu poate fi limitat sau pierdut.” – Thomas Jefferson
De asemenea, dorim să vă aducem la cunoştinţă că acest atac împotriva libertăţii presei nu este singular. Impozitarea excesivă a industriei de media, adoptarea unor acte normative privind regimul fiscal al drepturilor de autor ceea ce a creat un adevărat haos fiscal în domeniul presei şi nu numai, refuzul clasei politice de a depolitiza institutuţiile publice de radio şi televiziune, desele atacuri împotriva jurnaliştilor declanşate de reprezentanţi ai clasei politice, nu fac decât să submineze dreptul cetăţeanului de a fi corect informat.
Alăturat vă transmitem şi reacţiile principalelor organizaţii ale jurnaliştilor români precum şi cele ale colegilor din Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, organizaţie la care suntem afiliaţi cu drepturi depline.
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR
Preşedinte, Iacob Baciu
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind,
Preşedinte, Cristi Godinac