Reclama, inserată în emisiuni ale Televiziunii publice fără a folosi înscrisuri sau generice care să anunțe publicului intenția de a face publicitate, mai ales când se face pentru foloase materiale, este o formă gravă de corupție
Așa cum se știe deja, jurnalistul tv Dorin Chioțea a fost descoperit de colegi făcând reclamă contra-cost unei clinici private, unde soția sa este director de marketing iar el are relații contractuale pentru publicitate vizuală!
Deși actuala directoare interimară, Ramona Săseanu, susține că nu știe nimic despre publicitatea mascată de pe postul TVR 1, în urma unei sesizări primite, fosta conducere a TVR a inițiat o cercetare a acestei fapte. Astfel, Comisia formată din șeful Informațiilor Clasificate, șefa de cabinet a PDG și o juristă a instituției, deși a concluzionat că salariatul Dorin Chioțea a făcut publicitate disimulată spitalului Sanador, a considerat că acesta nu trebuie cercetat disciplinar întrucât cazul nu a ajuns în atenția CNA!
Cu alte cuvinte, în viziunea actualei conduceri interimare care, închizând ochii în fața unei fapte atât de grave ce aduce mari prejudicii instituției, „hoțul neprins, e negustor cinstit”.
Prin urmare, așa cum a recunoscut în adresa transmisă MediaSind, Ramona Săseanu nu a avut nicio apăsare când l-a numit pe Dorin Chioțea în funcția de coordonator cu atribuții de director al Departamentului Emisiuni și Știri Sportive, și nici când acesta a fost recompensat și cu o emisiune medicală! (amănunte aici: Directorul interimar al TVR, Ramona Săseanu, recunoaște că nu a luat în calcul și criterii morale în numirea în funcția de coordonator cu atribuții de director a jurnalistului care a făcut publicitate mascată pe postul TVR 1 )
Potrivit declarației de avere, în anul 2020, când a fost difuzată pe TVR 1 reclama mascată, jurnalistul și familia sa au încasat de la firma SANADOR suma de 226 250 lei pentru prestații de marketing și publicitate!
Iată că noi informații importante despre reclama mascată pe care a făcut-o pe post jurnalistul Dorin Chioțea unei firme medicale în timp ce se afla în relații contractuale, atât el, cât și soția sa, cu firma privată SANADOR, încep să apară din interiorul instituției prin Platforma FAIR-MediaSind a avertizorilor din Cultură și Mass-Media! Un document halucinant atribuit Comisiei de cercetare disciplinară, dezvăluie cum a fost mușamalizat de către fosta conducere a TVR cazul publicității mascate pentru spitalul privat Sanador.
Conform cercetării prealabile a comisiei numite prin Ordinul fostului Președinte-director general Doina Gradea și formată din colonelul-pensionar Adrian Fulea, șeful Compartimentului Informațiilor Clasificate din TVR, șefa de cabinet a Doinei Gradea, Adela Adriana Știrbescu (în prezent coordonator cu atribuții de director a Departamentului TVR Internațional!) și o angajată de la Departamentul Juridic au constatat următoarele: “Pentru producția tv aflată în analiză nu a fost alocat un producător de teren, cu toate că s-ar fi impus, prin raportare la anvergura intervenției în direct și prin raportare la faptul că erau primele zile în care în România era stare de urgență, iar informațiile despre locațiile în care se prezenta cum avea să se realizeze triajul epidemiologic al celor suspecți de a fi infectați cu noul coronavirus erau utile și importante pentru opinia publică” – se arată în Raport.
Foarte important, în pregătirea transmisiei în direct, “salariații au făcut o simulare a traseului făcând și un scenariu, adică jurnalistul SRTv, Dorin Chioțea, știa clar ce are în spate atunci când va apărea în direct, pe post” – susțin membrii Comisiei.
În continuare aceștia afirmă că, deși nu a pronunțat cuvântul Sanador “în cadrul transmisiei în direct apare de mai multe ori sigla spitalului SANADOR. Așadar, prin modul în care se vede sigla în mod repetitiv, în cadrul intervenției, se poate considera ca fiind publicitate disimulată” – se arată în document.
Concluzia comisiei alungă, însă, orice nedumerire față de comportamentul nelegal al angajatului Dorin Chioțea: “Având în vedere probatoriul analizat în cauză, comisia constată că prin modalitatea de pregătire a intervenției în direct, salariatul Dorin Chioțea a făcut publicitate disimulată spitalului Sanador.”
Mai mult, în document se arată că acesta și-a premeditat singur acțiunea publicitară: “Salariatul Dorin Chioțea este jurnalist tv senior – încadrat la Departamentul TVR 1 dar a prestat activitate pentru Direcția Știri fără să aibă un ordin de serviciu în acest sens, așa cum impune legislația în materia de dreptul muncii.”
Deși toate probele susțineau încălcarea flagrantă a Statutului Ziaristului TVR, a Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și SRTV, a Codului Deontologic al Jurnalistului, ceea ce impunea, în orice instituție publică sau privată de media, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, concluzia Comisiei este de a nu-l sancționa! Iar motivul menționat, demn de filmele cu Stan și Bran, contrazice orice minimă logică:
“Față de faptul că SRTv nu a fost sancționată de către Consiliul Național al Audiovizualului și nici măcar nu a fost în analiza CNA, cu privire la această intervenție a salariatului Dorin Chioțea, în respectiva emisiune, comisia constată că nu ar trebui ca acest salariat să fie cercetat disciplinar. Cercetarea disciplinară rămâne pe lista celor mai neplăcute evenimente care pot apărea în desfășurarea raporturilor de muncă, doar că, față de cele mai sus prezentate și care reprezintă temeinicia analizării împrejurărilor în care transmisia în direct a fost realizată, comisia, în unanimitate, consideră că nu trebuie demarată cercetarea disciplinară a salariatului Dorin Chioțea.”
La asemenea argumente hilare, bineînțeles că și fosta șefă TVR, Doina Gradea, și-a însușit concluzia Comisiei, iar salariatul Chioțea nici măcar nu a fost invitat să dea explicații despre publicitatea făcută firmei de unde atât el, cât și soția sa, au încasat în acel an, potrivit declarației de avere, suma de 226 250 lei pentru prestații servicii de marketing și de publicitate. Precizăm că în anul 2020, Dorin Chioțea a încasat de la SANADOR suma de 95.000 lei pentru publicitate vizuală, iar soția suma de 131.250 lei în calitate de director de marketing.(amănunte aici)
Având în vedere că SRTV este o instituție plătită din bani publici aflată în subordinea Parlamentului, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind reiterează solicitarea făcută instituțiilor abilitate să cerceteze cu celeritate aceste posibile fapte de corupție. (amănunte aici: Șefa TVR refuză să explice de ce a numit în funcție de conducere o persoană care a făcut reclamă mascată pe post unei firme medicale unde soția era director de marketing!)
Multumim angajaților TVR pentru participarea activă la Campania #Vrem respect pentru angajații TVR. Așteptăm în continuare sesizări legate de abuzurile de orice fel din Televiziunea Română pe Platforma FAIR-MediaSind a avertizorilor din Cultură și Mass-Media!
#vremrespectpentruangajațiiTVR!
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 13 octombrie 2021