Managerul are la dispoziție 2 zile pentru a soluționa revendicările angajaților instituției de cultură!
Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind în calitate de organizație reprezentativă la nivel de sector Cultură și Mass-Media și în acord cu revendicările membrului afiliat – Sindicatul Național din Cultură FAIR- Filiala Galați a declanșat oficial conflictul de muncă în Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați.
Astăzi, 30 august 2022, în conformitate cu prevederile art 161-163 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, liderii Federației FAIR – MediaSind și ai Sindicatului Național din Cultură – Filiala Galați (organizație reprezentativă în cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați), au înregistrat oficial Notificarea privind declanșarea conflictului de muncă la nivel de instituție (foto). Conform prevederilor legale, managerul Vali Viorel Sandu are la dispoziție două zile să răspundă în scris la toate revendicările formulate de organizațiile sindicale. În cazul în care acesta nu va accepta revendicările transmise, atunci Federația FAIR-MediaSind împreună cu Sindicatul Național din Cultură vor solicita concilierea din partea Inspecției Muncii, urmând apoi să se demareze strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale.
Totodată, Federația FAIR-MediaSind împreună cu Sindicatul Național din Cultură FAIR reiterează solicitarea transmisă Consiliului Județean Galați privind demiterea de urgență a managerului Centrului Cultural Dunărea de Jos Galați, Vali Viorel Sandu, și organizarea unui concurs de proiecte de management pentru ca instituția să fie condusă de profesioniști dedicați și cu experiență în management cultural. (amănunte aici: Federația FAIR-MediaSind cere demiterea managerului – afacerist de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați!)
Cu sprijinul organizațiilor naționale și internaționale la care organizația noastră este afiliată cu drepturi depline – Confederația CNSLR-Frăția, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Actorilor și UNI Global Union, Federația FAIR-MediaSind va iniția campania – “Vrem profesioniști, nu oportuniști în instituțiile de cultură din România!”
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
Galați, 30 august 2022