„Votați fapte, nu vorbe!” este mesajul Echipei MediaSind pentru toți salariații din Televiziunea Română!
Federația FAIR-MediaSind, singura organizație reprezentativă din sectorul Cultură și Mass-Media, îi susține pe Sorin Torică, președintele Filialei MediaSind TVR și pe Răzvan Butaru, membru MediaSind TVR și producătorul cunoscutei emisiuni Dosar România în competiția pentru alegerea reprezentanților salariaților din Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune – SRTV.
Împreună cu cei doi reprezentanți, Sorin Torică și Răzvan Butaru, și cu organizația afiliată, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, Federația FAIR-MediaSind se va implica în continuare în negocierea drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă din SRTV, pentru a elimina discrepanțele salariale prin promovarea unui Plan de carieră, îmbunătățirea condițiilor de muncă și, nu în ultimul rând, pentru promovarea unei mentalități la standarde internaționale în relația angajat – angajator.
Nu în ultimul rând, pentru asigurarea unei finanțări corecte și fără condiționare politică, Federația FAIR-MediaSind împreună cu organizațiile afiliate din Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune, va susține reintroducerea taxei radio-tv.
În aceste demersuri, reprezentanții dvs. din CA vor fi sprijiniți de organizațiile la care Federația FAIR-MediaSind este membră cu drepturi depline, și anume, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor, UNI GLOBAL UNION și, pe plan național, la Confederația CNSLR-Frăția.
„Votați fapte, nu vorbe!”,
Votați Sorin Torică și Răzvan Butaru!
Departament Comunicare FAIR-MediaSind
București, 8 noiembrie 2021
Vă prezentăm în continuare mesajul oficial al campaniei pentru alegerea Echipei MediaSind – Răzvan Butaru și Sorin Torică – Votați fapte nu vorbe!
Până acum ați votat vorbe frumoase, vorbe-n vânt. Stați cinci minute și gândiți-vă la cei pe care i-ați votat în ultima vreme: în afară de vorbe, ce altceva au mai lăsat în mandatele lor?
Vă propunem să votați fapte, nu vorbe! Votați echipa MediaSind TVR!
Răzvan Butaru și Sorin Torică, în echipa MediaSind TVR, au obținut în CCM:
– Indexarea salariilor cu rata inflației
– Bonuri de masă
– Majorarea cu 5% a salariului minim
– 230 lei/zi indemnizația de cazare în deplasări
– Voucherele de vacanță, tăiate azi de guvern
– Renegocierea grilei de salarizare (întreruptă din cauza pandemiei)
– Clauza de conștiință pentru toți angajații!
Votați azi pentru alegerea reprezentanților salariaților în CA al TVR, pentru că Sorin Torică și Răzvan Butaru s-au opus conducerii actuale ce nu dorea să își asume organizarea alegerilor interne. Mai știți pe altcineva din lista celor 12 candidați să fi făcut un astfel de demers?
Răzvan Butaru și Sorin Torică merg în CA al TVR nu pentru scandaluri mediatice, ci pentru redistribuirea corectă a bugetului televiziunii publice:
– Pentru condiții de muncă civilizate
– Pentru dotări tehnice
– Pentru susținerea unei noi grile de salarizare, prin respectarea CCM
– Pentru art. 10 din Legea de funcționare a TVR, ce nu a fost niciodată pus în aplicare, adică pentru garantarea drepturilor și independenței editoriale a jurnaliștilor din TVR.
– Pentru punerea în aplicare a anulării Codului Etic, obținută de MediaSind în instanță, cod prin care angajații TVR puteau fi concediați din orice motiv.
Votați Răzvan Butaru și Sorin Torică!
Numai în echipă avem șanse de reușită pentru:
➢ Performanță răsplătită
➢ Eliminarea discrepanțelor salariale
➢ Îmbunătățirea condițiilor de muncă
➢ Stabilitate
➢ Combaterea corupției
➢ O nouă mentalitate în TVR
➢ O televiziune publică modernă, la nivel internațional
VOTEAZĂ PENTRU VIITOR, NU PENTRU TRECUT!