Tribunalul București a obligat SRTV să achite membrilor MediaSind TVR suma de 1000 lei net negociată de Federația FAIR-MediaSind în cadrul CCM!
În cazul în care administrația SRTV nu va achita nici Prima de Paște aferentă anului 2023, MediaSind TVR va transmite în timp util documentele pentru instanță!
După procesele câștigate de MediaSind TVR împotriva conducerii Societății Române de Televiziune care nu a achitat angajaților, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă, Prima de Crăciun în valoare de 750 lei și tichetele de masă, astăzi, 4 aprilie 2023, Tribunalul București a admis cererea SRJ MediaSind privind recuperarea Primei de Paște, în cuantum de 1000 lei/angajat. (amănunte aici: https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001038005&id_inst=3)
Prima a fost negociată de reprezentanții Federației FAIR-MediaSind în baza mandatului acordat de MediaSind TVR și a fost aprobată de către membrii Comitetului Director și de membrii Consiliului de Administrație din SRTV! (amănunte aici: Membrii CA au aprobat Prima de Paște negociată de reprezentanții FAIR- MediaSind în TVR! )
În urma refuzului controlorului de legat al Ministerului Finanțelor din cadrul Societății Române de Televiziune – SRTV de a respecta prevederile Actului Adițional nr. 3 din Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune – SRTV, Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind a decis să acționeze în instanță instituția publică de presă.
Hotărârea TMB este executorie, dar poate să fie atacată cu apel.
Având în vedere succesele repurtate în instanță privind recuperarea drepturilor bănești neacordate angajaților TVR, MediaSind face un apel către angajații Televiziunii Române să semneze Împuternicirea atașată pentru recuperarea Primei de Crăciun 2022 până la data de 15 aprilie 2023, în conformitate cu Hotărârile Adunării Generale ( amănunte aici: Adunarea Generală a MediaSind TVR a decis depunerea acțiunilor în justiție pentru recuperarea drepturilor salariale neacordate conform Legii părților!)
În cazul în care administrația SRTV nu va achita nici Prima de Paște aferentă anului 2023, MediaSind TVR va transmite în timp util documentele necesare pentru acționarea în instanță a Societății Române de Televiziune.
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 4 aprilie 2023