Într-o tentativă de calmare a situației explozive din TVR, sindicatul de casă al conducerii anunță că împreună cu administrația au cerut Parlamentului să modifice o ordonanță care nu are nicio legătură cu statutul și Legea de funcționare a TVR!
După procesele intentate de MediaSind TVR împotriva conducerii Societății Române de Televiziune care a refuzat să achite, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă, Prima de Crăciun în valoare de 750 lei și tichetele de masă, alte procese urmează în Televiziunea Română din cauza neplății Primei de Paște. Prima, în cuantum de 1000 lei/angajat , a fost negociată de reprezentanții Federației FAIR-MediaSind și aprobată de către membrii Comitetului Director și de membrii Consiliului de Administrație din SRTV! (amănunte aici: Membrii CA au aprobat Prima de Paște negociată de reprezentanții FAIR- MediaSind în TVR! )
În urma refuzului conducerii Societății Române de Televiziune – SRTV de a respecta prevederile Actului Adițional nr. 3 din Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune – SRTV încheiat cu Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind în baza mandatului primit din partea membrilor afiliați, Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind a decis să acționeze în instanță instituția publică de presă. Astfel, membrii organizației care doresc să-și recupereze contravaloarea Primei de Paște vor avea reprezentare în instanță gratuită, toate cheltuielile avocațiale fiind achitate de MediaSind TVR, urmând ca acestea să fie recuperate ulterior de la persoanele vinovate de aceste abuzuri! În acest sens, membrii MediaSind TVR trebuie să completeze Împuternicirea anexată și să o transmită liderului MediaSind TVR, Sorin Torică, sau liderilor MediaSind TVR din teritoriu, împreună cu o copie CI și o copie după cererea de adeziune MediaSnd TVR! Precizăm că sumele vor fi solicitate până la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești, și vor fi indexate cu rata inflației.
Într-o tentativă de a aplana situația explozivă din TVR, conducerea sindicatului de casă a anunțat cu mândrie patriotică că, împreună cu administrația, au cerut Parlamentului să modifice OUG nr.130/2021 cu scopul exceptării celor două servicii publice de la restricțiile impuse de actul normativ vizat! Or, această Ordonanță se referă la instituțiile publice salarizate în baza Legii Salarizării Unitare, nu și la serviciile publice SRR și SRTV care au propria lege de organizare și funcționare și care stabilește că salarizarea și acordarea celorlalte drepturi bănești se face în baza negocierii contractului colectiv: „Art. 36(1) Salariile de baza şi celelalte drepturi de personal pentru salariaţii Societăţii Romane de Radiodifuziune şi ai Societăţii Romane de Televiziune se negociază prin contracte colective şi individuale de munca, încheiate în condiţiile legii.”
Aceste argumente juridice demonstrează, fără echivoc, că TVR și SRR nu le sunt incidente prevederile legale referitoare la instituțiile publice salarizate în baza Legii nr.153! Chiar dacă Parlamentul ar clarifica statutul juridic al celor două societăți prin modificarea OUG nr.130/2021, legea nu se aplică retroactiv, iar drepturile neacordate tot prin instanța de judecată trebuie obținute. Mai mult, demersurile SPUSTV și ale conducerii SRTV pot afecta situația juridică și demersurile organizației noastre din justiție prin faptul că girează, implicit, nelegalitatea plății drepturilor bănești de către conducerea TVR!
Așteptăm pe toți salariații instituției să se alăture demersurilor noastre din justiție, pentru a recupera drepturile cuvenite din Contractul Colectiv de Muncă din SRTV!
Împreună suntem mai puternici!
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 27 aprilie 2022