Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR a sesizat azi, 3 august 2020, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP, reclamând decizia conducerii Societății Române de Televiziune de a face publice imagini din ședința Consiliului de Administrație a instituției, ce a avut loc în data de 29 iulie 2020.
Enervată de faptul că mai mulți membri ai Consiliului de Administrație i-au cerut demisia, președintele-director general al SRTV, Doina Gradea, a transmis public, prin Serviciul de Comunicare și Protocol condus de fosta vedetă, Mircea Radu, un comunicat de presă la care erau anexate două fotografii din ședința CA, cu unii membri CA și angajați ai instituției prezenți în sală. Fără să ceară acordul membrilor CA de a face publice aceste imagini, Doina Gradea și Mircea Radu au decis să publice un comunicat jenant pentru o instituție publică de presă, la care au atașat imagini în care apăreau două persoane care nu
ar fi purtat mască.(amănunte aici: Și nici măcar nu purtați mască! TVR scoate imagini de pe camerele interne în lupta cu cei care au cerut demisia șefei instituției)
Comunicatul serviciului de propagandă a șefei TVR demonstrează cât de jos a ajuns comunicarea instituțională din TVR.
Este ilegal ca un șef de instituție publică să folosească în interes propriu, un departament al instituției. Serviciul de comunicare al TVR avea obligația să informeze în mod echidistant opinia publică cu deciziile luate de către membrii CA din ședința acestui for, și nu să-i atace în modul cel mai penibil pe membrii CA, doar pentru faptul că au cerut demisia și revocarea șefei TVR.
Din nefericire, nu este prima dată când acest compartiment transmite comunicate de presă descalificante pentru o instituție publică de presă. De la instalarea în funcție a fostului știrist și mai apoi, prezentator de divertisment, Mircea Radu, serviciul de propagandă al șefei TVR a transmis opiniei publice și angajaților TVR mai multe comunicate de presă în care, folosind tehnici de manipulare securistice, a atacat sistematic organizația noastră și pe liderii MediaSind. (amănunte aici: Conducerea Televiziunii Române dorește desființarea filialei MediaSind TVR prin mijloace securistice!)
Având în vedere faptul că aceste practici ilegale trebuie să înceteze, iar instituțiile abilitate trebuie să cerceteze și să-i trimită să răspundă pe cei vinovați în fața Justiției, MediaSind TVR a depus astăzi, o cerere în baza Legii nr.544/2001 pentru ca administrația Gradea să răspundă la următoarele întrebări:
1.Cine din conducerea TVR a autorizat publicarea comunicatului de presă transmis de Serviciul Comunicare și Protocol în data de 31.07.2020?
2. Cine, din conducerea TVR, a autorizat publicarea fotografiilor cu membrii CA?
3. Ce implicare a avut în acest caz compartimentul Informații clasificate condus de fostul col. Adrian Fulea? S-a cerut acordul STS pentru punerea la dispoziție a acestor informații? Dacă da, prezentati raspunsul. Dacă nu, precizați de ce nu s-a cerut acest acord, având în vedere faptul că transmisiunea este asigurată de acest serviciu de informații.
4. Care au fost criteriile de angajare în SRTv și apoi de numire a dlui. Mircea Radu în funcția de consilier pe probleme de management al președintelui-director general și de coordonator cu atribuții de șef serviciu Comunicare și Protocol al SRTV? A fost organizat concurs, așa cum prevăd Legea nr. 41/1994 și Codul Muncii? Alături de răspunsuri prezentați și o copie după CV-ul acestuia.
MediaSind TVR, în funcție de răspunsurile primite din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP și a conducerii TVR, va depune mai multe plângeri penale împotriva celor care au abuzat de funcțiile pe care le dețin și au adus prejudicii angajaților TVR și membrilor CA.
Întrucât în TVR, de la o zi la alta, abuzurile pe care le reclamăm sunt acoperite de altele noi, reiterăm cererea Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, a MediaSind TVR, dar și a Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, a Confederației CNSLR – Frăția și Federației Europene a Jurnaliștilor, adresată autorităților române, de a demite în regim de urgență, prin procedura legală, actuala echipă managerială a SRTv.
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 3 august 2020