Cu sprijinul sindicatului de casă controlat de către reprezentanta salariaților din CA, s-a declanșat o campanie murdară de presă împotriva drepturilor angajaților TVR și a instituției!
Având în vedere inițierea unei campanii murdare de presă împotriva drepturilor angajaților Societății de Televiziune Române, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaaSind TVR solicită Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune să ceară Comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului aplicarea art. 20 alin 3 din Legea nr. 41/2014 în cazul reprezentantei salariaților din CA, Luminița Iordănescu, articol potrivit căruia “Comisiile permanente de specialitate, reunite, ale celor doua Camere pot propune, cu votul majorităţii membrilor plenului Parlamentului, demiterea oricărui membru al consiliului de administraţie, a cărui activitate este necorespunzătoare. Parlamentul decide prin votul majorităţii. Locul devenit vacant în acest mod sau din orice alt motiv se ocupa de către supleantul titularului. “
Constatăm că de o perioadă de timp, reprezentanta salariaților în CA, Luminița Iordănescu, împreună cu lideri ai sindicatului SPUSTV, au declanșat o campanie de presă mizerabilă împotriva drepturilor legitime negociate de către Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind în baza mandatului acordat de către MediaSind TVR pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă în Televiziunea Română.
Documentul (care poate fi consultat aici: Federația FAIR – MediaSind prezintă Contractul Colectiv de Muncă din Televiziunea Română înregistrat de ITM București!) acordă angajaților TVR drepturi la nivel european, cum ar fi clauza de conștiință, dar și mai multe drepturi financiare cum ar fi sporul pentru teren sau sporul pentru atribuții suplimentare.
Nemulțumiți de faptul că pentru prima dată după mulți ani în TVR o organizație sindicală obține și drepturi, nu doar obligații, sindicatul SPUSTV împreună cu lidera de facto Luminița Iordănescu, au inițiat o campanie în unele publicații din presă, prezentând documente pe care tot ei le-au trimis președintelui-director general al SRTV, Dan Cristian Turturică, precum și membrilor CA, în care își arătau nemulțumirea față de ultimele majorări salariale. Aceștia solicitau chiar și lista cu numele și prenumele celor care au avut creșteri salariale, deși potrivit normelor GDPR și prevederilor Codului Muncii, aceste informații aveau caracter confidențial. Cu toate acestea, nu au avut nicio problemă să le prezinte în spațiul public alături de informații jignitoare față de activitatea colegilor din TVR, fapt ce a provocat multe reacții negative la adresa acestora și la imaginea celei mai mari instituții de presă a statului. Însă, nici reprezentanta salariaților din CA și nici liderii SPUSTV nu au mai protestat când colega lor de sindicat, fosta producător general al SRTV, Ramona Săseanu, a primit o majorare salarială de peste 3000 lei lunar pentru a reprezenta instituția în relația cu Parlamentul!
În loc să încurajeze respectarea legii părților, așa cum a solicitat MediaSind TVR noastră în baza art. 15 alin. 19 din CCM potrivit căruia (19)Pentru angajații care sunt de acord cu suplimentarea atribuțiilor și responsabilităților corespunzătoare unei alte funcții, Angajatorul se obligă să acorde un spor între 30% și 70% din minimul salarizării funcției din care se preiau atribuțiile. Cuantumul sporului se stabilește în acest caz de comun acord cu angajatul. Fac excepție situațiile în care, prin lege, sunt prevăzute incompatibilități pentru cumularea acestor atribuții și responsabilități; șefii SPUSTV împreună cu fosta lor presedinte de sindicat au provocat aceste campanii murdare la adresa TVR și a angajaților săi.
În acest context, unele publicații chiar au început să difuzeze, în semn de recunoștință pentru pontul primit, fotografia de campanie de pe FB a reprezentantei salariaților din TVR (vezi foto), dar și informații denigratoare, iar unele false, la adresa angajaților din TVR. Acești informatori jalnici din TVR au omis însă să prezinte surselor din presă despre înființarea noilor canale TVR Cultural și TVR INFO, despre deficitul de personal existent (aproximativ 400 de posturi), despre blocarea de către Guvern a angajărilor din sistemul bugetar, dar și despre faptul că art. 15 alin. 19 din CCM dă posibilitatea managementului să folosească resursa umană existentă, plătind, astfel, sume mult mai mici. Din nefericire, nu este prima dată când informații confidențiale, unele provenind chiar din grupul de WP al membrilor CA din TVR apar în presă!
Mai mult, pentru a bloca aplicarea majorărilor salariale în TVR, aceeași șefi SPUSTV au atacat în instanță MediaSind TVR și conducerea SRTV pentru a anula anexa 4 duin CCM privind salarizarea, în acest proces angajând pe avocatul Gabriel Uluitu, plătit regește din bani publici și de către conducerea Societății Române de Radiodifuziune pentru a anula drepturile colegilor nolștri din Radio România! (Incredibil: Sindicatul SPUSTv a cerut instanței anularea unor drepturi salariale negociate în CCM de Federația FAIR-MediaSind cu conducerea Televiziunii Române!)
Un lucru este foarte clar! Și în TVR legea trebuie respectată, iar CCM reprezintă Legea Părților! Considerăm că această situație care, din nefericire, se repetă, este rezultatul menținerii/numirii în funcție a unor persoane compromise profesional, fără o minimă experiență managerială, selectate și promovate în baza unor criterii subiective, fiind răsplătite cu posturi foarte bine plătite pentru slugărnicie sau pentru că aparțin sindicatului de casă al conducerii. Acesta este și motivul pentru care gruparea diversionistă care încă mai controlează câteva persoane cu funcții de conducere cum este cea de la TVR 2, hărțuiește membrii MediaSind TVR, așa cum s-a întâmplat în cazul realizatoarei Marina Almășan, jurnalist cu peste 30 de ani de experiență în Televiziunea Română (amănunte aici: MediaSind solicită cercetarea disciplinară a conducerii TVR 2 pentru abuzurile comise împotriva realizatoarei Marina Almășan!)
Având în vedere aceste argumente, MediaSind TVR susținut de Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, organizație afiliată la Confederația CNSLR-Frăția și, pe plan internațional, la Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor și UNI Global UNION, cere membrilor CA și Parlamentului României să destructureze această grupare care aduce mari prejudicii angajaților TVR prin aplicarea art.20 alin 3 din Legea nr.41/1994 prin demiterea membrului CA Luminița Iordănescu.
Totodată, MediaSind TVR cere angajaților instituției să ne sesizeze de urgență atunci când primesc sarcini în plus și care nu sunt în fișa postului, pentru a solicita respectarea CCM prin acordarea drepturilor prevăzute la art. 15 alin 19 din CCM. În cazul în care mai există șefi de structuri cum a fost cazul celor la TVR Cluj și TVR Timișoara, care au refuzat să semneze referatele de salarizare, vă rugăm să ne contactați la adresa de mail tvr@mediasind.ro pentru demararea demersurilor privind atragerea răspunderii disciplinare și penale a acestora!
În consecință, MediaSind TVR face un apel către toți angajații instituției să nu mai cauționeze, cu prezența lor, sindicate care, de-a lungul timpului, au mimat doar activitatea de apărător al intereselor salariaților, oferind conducerii instituției toate pârghiile necesare transformării angajaților Televiziunii Române în sclavi ai managementului! Putem oare uita atât de repede ce s-a întâmplat în 2012, când liderii SPUSTV au fost coautorii acelei epurări de personal ce a provocat atâtea drame umane? Nu putem uita nici faptul că șefii de atunci ai acestui sindicat galben au fost răsplătiți cu funcții de conducere executivă în instituție. Această tristă aducere-aminte poate va da membrilor SPUSTV imboldul de a se delimita de această organizație care nu i-a apărat și nu i-a reprezentat.
Departament Comunicare MediaSind TVR
București, 21 iunie 2022