Liderii Federației FAIR-MediaSind – singura organizație reprezentativă din Cultură și Mass-Media – s-au întâlnit astăzi, 14 septembrie 2023, cu noul Președinte al Comisiei de Cultură și Media, senatorul Vlad Mircea Pufu.
Delegația FAIR-MediaSind a fost reprezentată de președintele organizației, Leonard Octavian Pădureț, președintele Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, Cristi Godinac, președintele MediaSind TVR, Sorin Torică și Loara Ștefănescu, vicepreședinte, președintele MediaSind Radio România, Janina Tudor și vicepreședinte MediaSind AGERPRES, Alexandra Ștefan.
Motivele declanșării conflictului de muncă din Cultură și Mass-Media aflat la momentul strîngerii de semnături pentru grevă generală, au fost prezentate pe larg președintelui Comisiei: eșecul negocierilor cu ministrul Culturii, problemele din Legea Salarizării Unitare care vor genera retrogradări ale unor instituții și diminuări salariale, neaplicarea prevederilor Legii nr. 157/2021 privind instituțiile de spectacole și concerte, proiectul de OUG privind restricțiile bugetare, Statutul Lucrătorului Cultural care exclude dialogul social cu organizațiile sindicale, lipsa contractelor colective din Cultură și Mass-Media și altele.
În cadrul ședinței au fost abordate probleme importante cu care se confruntă colegii din principalele instituții din mass-media – Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES, despre clarificarea statutului și a misiunii publice a acestor instituții, dar și despre problemele privind salarizarea și dotările tehnice precare, despre independența editorială, emisiuni, rating etc.
Liderii sindicali au susținut urgentarea adoptării proiectului de lege privind modificarea Legii SRR si SRTV aflat în dezbaterea Camerei Deputaților care clarifică statutul de serviciu public autonom al celor două instituții de presă, precum și despre necesitatea reintroducerii taxei radio tv, ca o componentă vitală în asigurarea unei finanțări eficiente, dar, mai ales, independente!
Totodată, aceștia au atras atenția și despre intenția unor grupuri de interese economice de a comasa Societatea Națională de Radiocomunicații cu SRR și SRTV, ceea ce ar pune într-un real pericol independența inistuțiilor publice de media, la fel ca în cazul serviciilor publice de media din Ungaria.
De asemenea, pericolul, privind diminuarea salariilor cu aproximativ 50 la sută, cu care se confruntă colegii din cea mai mare agenție de presă a statului, ANP AGERPRES, a fost dezbătut cu președintele Comisiei. Liderii sindicali au susținut necesitatea modificării în regim de urgență a Legii de organizare și funcționare a ANP AGERPRES pentru ca salariații din această instituție să beneficieze de aceleași condiții de salarizare ca și ceilalți colegi din SRR și SRTV. Expunerea de motive și proiectul de lege propus de către MediaSind AGERPRES vor fi înaintate, în scurt timp, membrilor Comisiei.
În finalul întâlnirii, președintele Comisiei de Cultură și Media, Vlad Mircea Pufu, și-a arătat în continuare disponibilitatea de dialog pentru rezolvarea problemelor semnalate, urmând să fie organizate și alte discuții pe subiecte punctuale, cum ar fi modificarea Legii audiovizualului – care conține prevederi ce se anulează unele pe altele, modificarea Legii SRR, SRTV, a Legii AGERPRES, autoreglementarea în mass-media, Legea pensiilor, precum și alte subiecte de interes major pentru lucrătorii din Cultură și Mass-Media.
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
București, 14 septembrie 2023