A fost lansată echipa MediaSind TVR pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație, formată din președintele MediaSind TVR Sorin Torică și Răzvan Butaru, membru MediaSind TVR și producător TVR
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și Sindicatul Televiziunea Craiova au semnat astăzi, 15 septembrie 2021, Protocolul de Unificare dintre aceste două organizații. Documentul a fost votat cu unanimitate de voturi de către membrii de sindicat și a fost semnat de către președintele SRJ MediaSind Cristi Godinac, președintele MediaSind TVR, Sorin Torică, Cristian Nicolaie, Președintele Sindicatului TVR Craiova și de Eugen Ianoș, Vicepreședinte. Noua structură, MediaSind TVR Craiova, se va alătura celorlalte filiale din TVR, MediaSind TVR Timișoara, MediaSind TVR Cluj, MediaSind TVR Iași, MediaSind TVR Tg. Mureș.
Acest eveniment a fost generat de necesitatea unificării sindicatelor din TVR într-o organizație puternică, capabilă să negocieze drepturi colective în favoarea angajaților și nu a angajatorului sau a unor șefi, așa cum s-a întâmplat deseori în cadrul instituției, mai ales în cazul restructurării din 2012, când aproximativ 700 de angajați au fost concediați cu sprijinul SPUSTV, cunoscut drept “sindicatul de casă al conducerii.”
Referitor la dialogul social cu actualul director generat interimar, provenit de la Studioul TVR Craiova, liderii sindicali și-au manifestat nemulțumirea față de unele decizii luate de către Ramona Săseanu față de angajați, cum ar fi inițierea unei noi organigrame, prerogativă care este exclusiv a CA. Totodată, aceasta a fost acuzată de o complicitate cu echipa de conducere a fostei administrații, mai ales în cazul semnării unor acțiuni în justiție inițiate împotriva MediaSind. Aceștia au susținut că în prezent situația în TVR este critică, atât din punct de vedere al asumării producției editoriale, în special pentru postul TVR 1, dar și în ceea ce privește dotarea tehnică. Reamintim că în acest moment TVR este condusă de un director interimar cu mandate prelungite și de o echipă de coordonatori numită de administrația Gradea, demisă de Parlament pentru management dezastruos.
Reprezentanții MediaSind au reiterat necesitatea numirii de urgență a unui nou Consiliu de Administrație format din profesioniști aflați în slujba salariaților instituției, dar și a cetățenilor. Așa cum a anunțat oficial, SRJ MediaSind, cu sprijinul federației la care este afiliat, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, se va implica ca organizație în sprijinirea unei echipe profesioniste pentru cele două locuri ale reprezentanților salariaților în CA. Aceste persoane care vor candida în echipa MediaSind sunt liderul MediaSind TVR, Sorin Torică, și producătorul emisiunii TVR “Dosar România”, Răzvan Butaru.
Echipa MediaSind TVR pentru reprezentanții salariaților în CA va organiza în perioada următoare mai multe întâlniri cu colegii din teritoriu și din București pentru a-și prezenta proiectele.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!
Biroul Executiv Național SRJ MediaSind MediaSind TVR Craiova