Ziua libertăţii de exprimare
MediaSind cere clasei politice să trateze jurnalismul ca pe un bun public, nu ca pe un instrument al jocurilor politice!
De ziua libertăţii de exprimare, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind cere clasei poilitice să trateze jurnalismul ca pe un bun public şi să renunţe la folosirea instituţiilor de media ca instrumente de propagandă politică.
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind constată că situaţia industriei de media și, în special, condiţia jurnalistului, se deteriorează în fiecare zi iar libertatea de exprimare devine un moft la cheremul puterii politice.
Cu câteva zile înainte de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, parlamentarii au modificat Codul penal, introducând sancţiuni cu pedepse privative de libertate pentru cei care fac publice informaţii din diverse dosare penale. În felul acesta, nu numai că este îngrădită libertatea de exprimare a jurnaliștilor, care nu își mai pot desfășura activitatea în concordanță cu codul etic profesional, dar și publicului i se amputează dreptul elementar la informare.
O mare neîmplinire a societății noastre rămâne faptul că instituţiile publice de presă rămân politizate iar angajaţii din Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune sunt supuşi unor presiuni imense, pentru a fi folosiţi în campaniile electorale. Dialogul social, la toate nivelurile, este blocat de o legislaţie a muncii restrictivă şi abuzivă, care afectează în mod grav și presa care, cel puțin la nivel local, este pe cale de dispariţie.
În aceste condiții, jurnalistii au nevoie de sprijinul cetățenilor, care pot limita, prin diverse acțiuni de protest, măsurile Puterii politice de restrângere a libertății de exprimare. Deosebit de utile s-au dovedit și presiunile instanţelor internaţionale asupra factorilor decizionali autohtoni, în multe din episoadele dificile parcurse de presa românească a ultimilor ani.
Cetăţenii trebuie să înţeleagă că jurnalismul este un bun public, că este una dintre pietrele de temelie ale democraţiei. De aceea, ei trebuie să se implice şi să întrebe Guvernul ce face cu banii noştri ? În ce condiţii sunt cheltuiți banii pentru insituţiile mass-media publice? Un deziderat major al oricărei societăți democratice este ca mass-media să nu fie controlată de Guvern şi să nu fie manipulată de politicieni. Aceste lucruri se pot întâmpla doar atunci când cetăţenii conştientizează că mass-media este a lor, pentru că plătesc pentru ea.
Mass-media trebuie să fie un bun public precum sănătatea, pentru că dreptul la informare este un drept essential ca și dreptul la sănătate. Din nefericire, soluţiile de rezolvare a principalelor probleme ale breslei, identificate şi susținute de MediaSind, nu au fost îmbrățișate nici de politicieni și nici de patronii de presă care, dovedind o mentalitate învechită, tratează jurnalistul ca pe un angajat ce trebuie doar să execute comenzile primite.
SRJ MediaSind împreună cu Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ) consideră că România trebuie să adopte un discurs etic pentru a sprijini jurnalismul ca bun public. Criza morală, socială şi economică în care se afla mass-media are nevoie de o nouă viziune asupra rolului jurnalismului în societatea românească, pentru care MediaSind suține următoarele obiective:
1. Eliminarea din noile Coduri penale ale prevederilor care limitează libertatea de exprimare.
2. Modificarea în regim de urgenţă a Legii de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune şiSocietăţii Române de Televiziune în scopul depolitizării acestor instituţii publice de media, atât din punct de vedere al componenţei Consiliilor de administraţiei, cât şi prin asigurarea unei finanţări independente, prin reintroducerea taxei radio tv.
3. Demiterea de urgenţă a preşedintelui-director general al SRTV, Doina Gradea, şi anchetarea contractelor suspecte de corupţie din Televiziunea Naţională.
4. Respingerea propunerilor de modificare a legislaţiei muncii care urmăresc desfiinţarea funcţionării eficiente a organizaţiilor sindicale şi patronale şi a „sectorului cultură şi mass media” ca entitate recunoscută în dialogul social.
5. Negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă din Cultură şi Mass-Media.
6. Crearea Tribunalelor Muncii.
7. Respectarea şi aplicarea Legii Române în cazul Comitetelor Sectoriale.
8. Promovarea şi respectarea Codului Deontologic Unic elaborat de principalele organizaţii profesionale şi sindicale din mass-media. Crearea şi consolidarea unui autentic Consiliu de Etică format din profesionişti media şi organizaţii ale societăţii civile.
9. Dezvoltarea competenţelor media ca materie de studiu în şcoli, universităţi, precum şi introducerea temei în programele de formare continuă a adulţilor.
10. Implicarea la nivel oficial în salvarea şi redeschiderea celei mai mari societăţi de distribuţie a presei RODIPET.
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind
Biroul Executiv Naţional
Bucureşti, 3 mai 2019