În ciuda opiniei separate formulate de unii asistenți judiciari, Tribunalul București a admis încă patru acțiuni în favoarea angajaților instituției publice de presă
Împuternicire instanță – diferențe salariale indexare IPC 2025-2026_SRTv
Împuternicire SRJ MediaSind acțiune prime de Paște și Crăciun 2025 si 2026
Termenul-limită până la care membrii MediaSind TVR pot transmite împuternicirile avocațiale este 1 septembrie 2026.
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, împreună cu Filiala MediaSind TVR, continuă să obțină în instanță hotărâri favorabile privind recuperarea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune.
Tribunalul București a admis încă patru acțiuni prin care membrii MediaSind TVR au solicitat plata diferențelor salariale rezultate din majorarea salariului de bază cu indicele prețurilor de consum aferent perioadei 1 octombrie 2024 – 31 martie 2025 și diferența dintre drepturile cuvenite și cele efectiv achitate începând cu 1 mai 2025 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Totodată, instanța a obligat conducerea Societății Române de Televiziune să plătească membrilor MediaSind TVR actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la scadența fiecărei sume până la data plății efective.
Surprinzător este faptul că, în Dosarul nr. 3890/3/2026 (foto), deși judecătorul a admis acțiunea, cei doi asistenți judiciari au formulat opinie separată, solicitând respingerea cererii și a cheltuielilor de judecată. Această poziție ridică serioase semne de întrebare, având în vedere că drepturile solicitate sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune, iar unul dintre asistenții judiciari este desemnat la propunerea unei importante confederații sindicale, în timp ce celălalt (soția unui cunoscut lider de sindicat) este propus de o confederație patronală care susține că respectă drepturile negociate de către partenerii sociali!
Hotărârea nu este definitivă, însă este executorie.
După recuperarea definitivă, în instanță, a primelor de Crăciun și de Paște aferente anilor 2021, 2022, 2023, 2024 și pentru o parte din anul 2025, a venit rândul recuperării drepturilor privind indexarea salariilor cu indicele prețurilor de consum, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune.
În urma refuzului controlorilor delegați ai Ministerului Finanțelor de a acorda viza necesară pentru aplicarea acestor prevederi contractuale, conducerea SRTv nu a avut posibilitatea legală de a achita integral drepturile salariale cuvenite angajaților instituției.
În consecință, membrii SRJ MediaSind care doresc să își recupereze drepturile privind indexarea salariilor cu indicele de inflație, precum și primele de Crăciun și de Sfintele Sărbători de Paște aferente anilor 2025 și 2026, sunt invitați să completeze împuternicirile anexate și să le transmită liderilor MediaSind TVR din sediul central și din studiourile teritoriale, împreună cu o copie a actului de identitate și o copie a cererii de adeziune la MediaSind TVR.
Îi invităm pe toți salariații Societății Române de Televiziune să se alăture acestui demers pentru recuperarea integrală a drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Împreună suntem mai puternici!
Departamentul Comunicare MediaSind TVR
București, 8 iulie 2026






