După mai bine de două luni de incertitudine, blocaje și dispute politice, astăzi, 10 noiembrie 2026, Televiziunea Română are, în sfârșit, un Consiliu de Administrație validat de Parlament și un președinte-director general cu mandat deplin.
Jurnalista Sorina Matei a fost aleasă în funcția de președinte-director general al SRTv cu 239 de voturi în Parlament, după ce candidatura sa a fost susținută de șapte membri ai Consiliului de Administrație, printre care și noi, reprezentanții salariaților. Contracandidata sa, doamna Adriana Săftoiu, a obținut cinci voturi în cadrul Consiliului de Administrație.
De această dată, spre deosebire de votul anterior, am decis să nu ne mai abținem și să acordăm votul nostru de încredere doamnei Sorina Matei.
Considerăm că avem datoria morală față de colegii care ne-au ales să explicăm public motivele acestei decizii, chiar dacă procedura nu ne obligă să o facem.
În primul rând, am votat pentru stabilitatea Televiziunii Române și pentru siguranța salariilor angajaților, nu pentru interesele vreunei grupări politice. De peste două luni, instituția se confruntă cu o situație de incertitudine administrativă care nu mai putea continua fără consecințe asupra activității și drepturilor personalului.
În doar câteva zile, angajații TVR trebuie să își primească salariile. Pentru noi, aceasta a fost și rămâne o prioritate absolută. Oamenii care muncesc în Televiziunea Română nu trebuie să devină victimele confruntărilor politice, ale ambițiilor personale sau ale negocierilor purtate în afara intereselor instituției.
Era evident, din configurația actualei majorități parlamentare, că o eventuală susținere a candidaturii doamnei Adriana Săftoiu risca să conducă la un nou blocaj. Respingerea propunerii de președinte-director general ar fi putut prelungi incertitudinea cu zile sau chiar săptămâni, în funcție de calendarul parlamentar.
Nu ne-am putut asuma riscul ca angajații TVR să rămână fără salarii la termen doar pentru a satisface orgoliile și calculele unor grupuri de interese.
Am considerat că responsabilitatea față de cei care ne-au încredințat mandatul de reprezentare este mai importantă decât orice presiune politică.
În al doilea rând, votul nostru a avut în vedere și atitudinea manifestată de doamna Sorina Matei față de dialogul social în perioada interimatului. Spre deosebire de fosta conducere, care și-a început mandatul prin măsuri și decizii îndreptate împotriva unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, actualul președinte-director general a manifestat, până în prezent, o atitudine rezervată în privința unor asemenea intervenții, dar a arătat o deschidere față de dialogul cu partenerii sociali.
Votul nostru nu reprezintă un cec în alb acordat noii conduceri și nici renunțarea la vreuna dintre obligațiile pe care le avem față de salariați.
Vom susține orice decizie care contribuie la stabilitatea și dezvoltarea Televiziunii Române, dar ne vom opune ferm oricărei măsuri care afectează drepturile angajaților, prevederile Contractului Colectiv de Muncă sau independența editorială a instituției.
Știm că decizia noastră poate deranja anumite cercuri politice și persoane care ar fi preferat perpetuarea blocajului instituțional. Am fost și probabil vom continua să fim ținta unor atacuri și campanii de discreditare. Nu ne intimidează aceste atacuri și nu vom permite ca mandatul primit de la salariați să fie transformat într-un instrument al disputelor dintre partide.
Vă asigurăm că vom rămâne aceiași reprezentanți ai salariaților: independenți, consecvenți și hotărâți să apărăm fiecare drept câștigat prin negocieri colective, prin solidaritate sindicală sau în instanțele de judecată.
Indiferent cine conduce Televiziunea Română și indiferent de culoarea politică a celor care încearcă să influențeze deciziile instituției, loialitatea noastră rămâne față de angajații TVR, nu față de oamenii politici.
Împreună suntem mai puternici!
Cu respect și responsabilitate,
Sorin Torică și Cristi Godinac
Reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune
București, 10 noiembrie 2026






