Federația FAIR-MediaSind va sesiza cu sprijinul organizațiilor internaționale Comisia Europeană pentru nerespectarea obligațiilor asumate de guvernanți privind deblocarea dialogului social
Delegații prezenți la Congresul Extraordinar al Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, singura organizație sindicală reprezentativă, conform legii, la nivel de sector Cultură și Mass-Media, au stabilit și votat astăzi, 7 februarie 2023 strategia organizației pentru anul acesta, în sprijinul lucrătorilor din acest import domeniu.
Delegații au aniversat și împlinirea a 10 de ani de când a fost înființată noua Federație Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, prin unirea Federației Artiștilor Interpreți din România FAIR cu Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind,
În timpul lucrărilor, delegații prezenți au ales conducerea organizației pentru următorii 4 ani, respectiv componența Biroului Executiv Permanent – Leonard Octavian Pădureț, președinte, Cristinel Godinac, președinte Executiv, Adrian Ionescu, vicepreședinte, Janina Tudor, vicepreședinte, Sorin Torică, vicepreședinte și Gabriel Năstase, secretar general. precum și componența Biroului Național.
În debutul lucrărilor, delegații au ținut un moment de reculegere în amintirea vicepreședintelui FAIR-MediaSind, Ion Moraru, care a decedat în urmă cu o lună.
Participanții la Congres consideră că intenția anunțată de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale ca în Hotărârea de Guvern privind noile sectoare de negociere, domeniul Cultură și Mass-Media să fie împărțit în trei sectoare, și anume Servicii de Editare, Tipărire, Difuzare, Sectorul Mass-Media și Sectorul Cultură va duce la grave disfuncționalități în acest vital domeniu pentru democrație. Cu sprijinul unor organizații patronale și sindicale fără nicio reprezentativitate în Cultură și Mass-Media, Ministerul Muncii intenționează să propună Guvernului Ciucă distrugerea sectorului, fără să țină cont de poziția singurei federații sindicale reprezentative din sector, Federația FAIR-MediaSind, precum și de poziția Confederației CNSLR-Frăția! Precizăm că la toate întâlnirile avute cu reprezentanții Ministerului Muncii, cele două organizații au susținut aceleași principii promovate și de Comisia Europeană și Parlamentul European, industriile creative sunt tratate în mod unitar. Din acest motiv, inclusiv în Parlamentul României, funcționează Comisiile de Cultură și Mass-Media ale Senatului și Camerei Deputaților! Însă, în logica strâmbă a inițiatorilor proiectului de HG, presa scrisă nu mai face parte din mass-media, iar activitățile de producție video și de programe de televiziune sunt trecute în sectorul Cultură, domeniul Mass-Media rămânând doar cu activitățile agențiilor de știri, activități de difuzare a programelor de radio, activități de difuzare a programelor de televiziune și alte activități recreative și distractive!!!
Este absolut neprofesionist și periculos modul în care guvernanții, sprijiniți de câteva cozi de topor din mișcarea sindicală și patronală, doresc să distrugă sectorul Cultură și Mass-Media! Din acest motiv, delegații prezenți la Congresul FAIR-MediaSind cer Guvernului Ciucă să nu se compromită pe plan național și internațional prin adoptarea unei astfel de HG!
În cazul în care nu se va ține cont de Hotărârea Congresului FAIR-MediaSind, cu sprijinul organizațiilor internaționale la care FAIR-MediaSind este afiliată cu drepturi depline – Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor, UNI Global Union, Federația Europeană a Jurnaliștilor (FEJ), UNI-MEI – vom solicita forurilor europene să intervină de urgență pentru a determina autoritățile române să respecte angajamentele asumate prin Programul PNRR privind deblocarea dialogului dintre partenerii sociali.
Având în vedere efectele creșterilor aberante la energie, gaze, apă, combustibili, alimente, dar și o inflație galopantă, Congresul FAIR-MediaSind cere coaliției aflate la putere să respecte prevederile Legii nr.153/2017 privind salarizarea unitară și să acorde majorările salariale prevăzute de actul normativ. În acest sens, Federația FAIR-MediaSind este solidară cu acțiunile de protest declanșate de colegii din sănătate și învățământ afiliați CNSLR-Frăția!
Federația FAIR-MediaSind atrage atenția guvernanților că lipsa dialogului social cu reprezentanții organizațiilor sindicale din sector a generat situația dezastruoasă în care se află acum cei peste 100.000 de lucrători din cultură și mass-media. Conducătorii Ministerului Culturii, de cele mai multe ori oameni fără viziune, numiți politic, au adoptat politici păguboase, care au demonstrat că, mai ales în perioade de criză cum este aceasta pe care o traversăm, pot produce adevărate drame umane în sistem, atât în instituțiile centrale cât și în cele locale. Este inadmisibil ca un ministru al Culturii să refuze constant orice solicitare de dialog venită din partea organizațiilor sindicale și patronale din Cultură și Mass-Media.
De asemenea, au fost prezentate și criticate abuzurile managerului- afacerist de la Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați, Vali Viorel Sandu, stadiul conflictului de muncă declanșat împotriva acestuia, precum și stadiul sesizării penale făcute împotriva acestuia. (amănunte aici)
Cât privește domeniul mass-media, situația este la fel de gravă, pentru că lipsesc măsurile de protecție a sănătății angajaților, dar și a locurilor lor de muncă, fapt ce aduce atingere interesului public. Să nu uităm că instituțiile de media au o importanță vitală pentru informarea cetățenilor în astfel de perioade grele. Or, o presă cu vulnerabilități nu poate garanta corectitudinea informației.
Având în vedere problemele cu care se confruntă colegii din instituțiile publice de radio și televiziune, delegații prezenți susțin eforturile în instanță ale organizațiilor sindicale din Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES pentru recuperarea drepturilor salariale neacordate!
Prezent la eveniment, secretarul general al Confederației CNSLR-Frăția, Adrian Negoiță, a felicitat reprezentanții federației pentru participarea și sprijinul acțiunilor organizate de cea mai mare confederație sindicală din România și a urat mult succes noii conduceri alese. Acesta a prezentat delegaților prezenți strategia confederației privind problemele de interes general cu care se confruntă membrii de sindicat, Legea salarizării unitare, Legea dialogului social, criza economică etc.
Totodată, președintele Confederației CNSLR-Frăția, Leonard Bărăscu, a transmis un Mesaj participanților la Congres în care le urează la mulți ani și le mulțumește pentru contribuția pe care Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind o are ca Membru al CNSLR-Frăția: Vă urez să rămâneți aceiași oameni tineri, plin de optimism și încredere și vă asigur, în continuare, că NUMAI ÎMPREUNĂ VOM FI MAI PUTERNICI! (foto)
Congresul Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind
7 februarie 2023